Burcă, răspuns categoric după ce a fost întrebat din nou despre demisie. De ce crede că fanii îl vor plecat: „Nu mai au răbdare, e presiune mare”

27 10. 2023, 23:10

Ovidiu Burcă rămâne pe poziții și după al 8-lea meci consecutiv fără victorie pe banca lui Dinamo.

Antrenorul „câinilor” înțelege starea de spririt din tribune, dar anunță că nu va părăsi echipa. Întrebat din nou dacă are de gând să plece, Burcă n-a lăsat loc de interpretări.

„Am avut de gestionat o situație complexă. Am avut restricții la transferuri, jucătorii au venit pe parcurs. A fost un start de sezon infernal pentru noi. Niciodată nu am avut tot lotul la dispoziție, abia acum două sau trei săptămâni s-a întâmplat. Din păcate, nimeni nu te așteaptă. S-au pierdut meciuri, s-a pierdut încredere. Dar am încredere în acest lot că poate să întoarcă situația”, și-a început Burcă discursul la Digisport.

„Când pierzi, ești puțin singur. Dar asta nu e important pentru mine. Oamenii și-au pierdut răbdarea, există această presiune a istoriei, a tradiției, suporterii nu sunt obișnuiți ca echipa să piardă. E un moment dificil, dar avem capacitatea să întoarcem lucrurile.

Pentru mine, nu e trist că mi se cere demisia. Ce s-a întâmplat anul trecut, rămâne acolo. Dar prefer să trăiesc ancorat în prezent. În viață, trebuie să privești doar înainte. Oamenii au fost supărați, dar nu cred că a fost din cauza felului în care s-a prezentat azi echipa. Băieții au luptat. Da, rămân aici”, a continuat Burcă.

Cum arată clasamentul din Superligă