Ovidiu Burcă este sub presiune la Dinamo după o perioadă deloc fastă pentru Politic & Co.
Antrenorul care i-a readus pe câini în prima divizie poate părăsi banca roş-albilor după un an şi trei luni. Însă Dacian Varga nu este chiar atât de sigur că şefii din Ştefan cel Mare îl vor sacrifica pe tehnicianul de 43 de ani. Are şi un argument pentru afirmaţia sa.
„Oricare antrenor era la Dinamo ar fi fost dat afară până acum. 100%. El fiind prieten cu președintele, n-o să-l dea afară. O să spună că proiectul e pe termen mai lung. Dacă ai retrogradat, pa proiectul. Trebuie să fie pe un an de zile: evitarea retrogradării. Ca să ai posesie, trebuie să ai calitate.
Obiectivul lui Dinamo e salvarea de la retrogradare. Au jucat cu Oțelul, tot o nou-promovată. Oțelul arată mult mai bine. De asta nu-l înțeleg pe Burcă. De ce nu schimbi puțin? De ce nu shimbi puțin tactica. Am înțeles, vrea să moară pe mâna lui”, a fost explicaţia dată de Dacian Varga, în exclusivitate în emisiunea PlaySport Live.
Dinamo a scăpat de interdicţia la transferuri în această vară, dar transferurile făcute nu s-au ridicat la aşteptările fanilor, consideră Dacian Varga.
„În afară de fundașii centrali… Costin ce a realizat? A dat cu Voluntari. Politic? Orice jucător care marchează un gol, gata, la națională? Te încântă cu ceva că ai pase multe? În momentul de față, Dinamo trebuie să se pună pe două rânduri, orice punct contează. Trebuia să nu piardă cu Oțelul.
Să fie aproape de ei, de toți cei de lângă ei. Când joci cu CFR, Craiova, FCSB, Rapid… stea sunt bonusuri. Nu ai jucători să faci posesia pe care ți-o dorești. Te încântă cu ceva că ai 200 de pase între fundașul stânga și fundașul lateral stânga? 100% Burcă era plecat dacă nu era prieten cu președintele”, a fost concluzia fostului fotbalist.