Victoria cu FCSB a venit într-un moment crucial pentru arădeni. Situația începe să se îndrepte pentru echipa lui Balint și antrenorul s-a declarat fericit pentru acest succes important. Mai ales că pentru arădeni se anunță un play-out extrem de disputat în lupta pentru evitarea retrogradării.
UTA a ieșit cu bine după un nou meci foarte disputat. După eșecul contestat de la Cluj, cu CFR, arădenii s-au mobilizat și s-au impus în fața celei mai în formă echipe a campionatului. Mai ales în repriza a doua oaspeții nu au putut să facă față jocului arădenilor, care au dem onstrat că puteau să fie mai sus în clasament.
„Avem mult până departe, mai degrabă este o victorie importantă pentru moralul și încrederea noastră. Am arătat de ce suntem capabili, în această săptămână am jucat contra celor mai bune echipe de la noi din campionat, cel puțin eu așa consider. Și cu Farul, cu CFR, dar mai ales azi, am arătat că suntem cu mult valoric peste locul ocupat, am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu orice adversar.
Am fost puțin crispați, mai ales la începutul partidei, era normal, jucam cu o echipă cu individualități importante. În schimb, în repriza a doua am arătat că meritam victoria, nu cred că poate să conteste cineva asta. Aveam nevoie ca de oxigen de aceste puncte, practic eram cu capul sub apă și aveam nevoie de aer să respirăm. Nu conta adversarul, trebuia să câștigăm. S-a întâmplat să fie FCSB, dar la fel aș fi zis indiferent cu cine am fi jucat”, a punctat Balint
Ne-am dorit mult victoria asta, înseamnă mult, că suntem o echipă bună și, cu încredere, putem să ne revenim și să ne menținem în prima ligă. Noi mereu am avut încredere în calitatea noastră, dar am greșit des și am pierdut puncte aiurea, dar avem un grup solid, de calitate. Eu mi-aș dori să joc toate meciurile, dar suntem un grup, uneori sunt pe bancă și trebuie să arăt ce pot când sunt folosit, a declarat și Postolachi.
A fost bucurie mare în vestiarul arădenilor, care s-au descătușat după acest succes. Antrenorul echipei rămâne cu picioarele pe pământ, mai ales că urmează un alt adversar de top, Universitatea Craiova. La începutul campionatului, Balint era chiar pe banca oltenilor, dar acesta a fost îndepărtat repede din Bănie. Tehnicianul spune însă că nu se gândește la revanșă.
Mai avem mult de jucat, acum mergem la Craiova, o altă echipă importantă, care se bate sus, în clasament. Nu am nicio ambiție, niciun gând de revanșă, am fost acolo, nu au mers lucrurile și atât. Eu acum mă gândesc doar la ce avem noi de făcut, la punctele de care avem nevoie. Repet, Craiova este o altă echipă de top, deci nu o să fie ușor, a concluzionat Balint