Decizie surprinzătoare pe piața media. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați comentatori sportivi a fost scos de pe post după nu mai puțin de trei decenii de carieră. Milioane de fani îi vor simți lipsa.
Concret, Sky Sports a anunțat oficial încetarea colaborării cu Martin Tyler, legendarul comentator care se identifica, practic, cu Premier League, având în vedere că vocea sa a putut fi auzită încă din 1992, de la prima ediție a competiției în actualul format. Stagiunea viitoare nu-l va mai avea, așadar, la microfonul stației.
Acesta a fost martor de-a lungul timpului la o mulțime de meciuri memorabile, printre care victoria istorică obținută de Liverpool în fața lui Newcastle, în 1996, datorită lui Stan Collymore, precum și golul lui Sergio Aguero, decisiv pentru titlul cucerit de Manchester City în 2012.
„Sky Sports ar dori să-i mulțumească din inimă lui Martin pentru contribuția și dedicarea de neegalat avute în tot ceea ce am realizat ultimii 30 de ani. ‘The Voice (n.r. ‘Vocea’) va fi întotdeauna sinonim cu Premier League și Sky Sports. Când te gândești la comentariul sportiv, te gândești la Martin Tyler”, a declarat directorul Sky Sports, Gary Hughes.
La scurt timp după anunțul oficial, Martin Tyler a ținut să transmită la rândul său un superb mesaj de rămas bun, exprimându-și recunoștința pentru perioada îndelungată petrecută la microfonul Sky Sports.
„A fost un privilegiu să joc un mic rol în istoria transmisiunilor TV ale celei mai mari ligi din lume. Am lucrat de-a lungul timpului alături de profesioniști desăvârșiți în toate aspectele industriei de televiziune și le mulțumesc tuturor pentru sprijinul și expertiza oferite. A fost o onoare să fac parte din această echipă foarte talentată”, a spus reputatul comentator sportiv, ajuns acum la 77 de ani.
Nici Premier League nu a putut să trateze cu indiferență acest anunț. Directorul executiv al competiției a cinstit întreaga carieră a lui Martin Tyler, amintind că primele meciuri comentate au avut loc în 1992, chiar în cadrul ediției inaugurale.
„Martin a avut o carieră de radiodifuziune incredibilă, de aproape 50 de ani, în care a comentat neîntrerupt meciuri de fotbal, iar vocea sa inconfundabilă a fost sinonimă cu Premier League încă de la începuturi, în 1992”, a transmis Richard Masters, oficialul celui mai important campionat intercluburi al lumii.
Sursa foto: Sky Sports