FCSB e din ce în ce mai activă pe piața transferurilor. După Alex Băluţă, Siyabonga Ngezana şi Damjan Djokovic, un alt jucător a fost convins să semneze. Gigi Becali a făcut anunțul.
Concret, latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a a dat curs propunerii venite din partea managerului general, Mihai Stoica și a parafat mutarea, astfel că fotbalistul respectiv se va alătura lotului condus de Elias Charalambous. Numele său rămâne, însă, învăluit în mister până la prezentarea oficială.
„Cred că vine. Meme Stoica se ocupă. Eu nu îi ştiu numele şi nici nu vreau să mă încarc. Semnează şi pleacă în cantonament”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Ar fi vorba despre Anton Kresic, un fundaș central croat care a jucat la Rijeka în stagiunea recent încheiată. Acesta a fost transferat de Atalanta la o vârstă fragedă, dar nu a reușit să se impună și a evoluat în mai multe rânduri sub formă de împrumut până să revină în țara natală, cu un an în urmă.
Când vine vorba despre centrul defensivei, visul lui Gigi Becali e acela de a-l repatria pe căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș, dar mutarea nu este deloc ușor de realizat, având în vedere pretențiile financiare uriașe. Acesta a primit o ofertă concretă și rămâne de văzut dacă va decide până la urmă să-i dea curs.
Un lucru e cert, însă: tactica se modifică radical începând cu sezonul viitor. Jucătorii FCSB-ului au primit ordin să nu se mai apere niciodată în apropierea propriei porți.
„Salariul pe un an al lui Chiricheş costă cât transferul definitiv al lui Burcă. El trebuie să dea un răspuns. A spus că aşteaptă să vadă ce are, eu i-am făcut o ofertă, dar o să vedem. Aşteptăm să dea un răspuns. Mai avem vreo doi pe listă, dar nu sunt convins de ei.
Nu mai iau decât jucători care pasează. Pentru că aşa am luat golurile de la 2-0 (n.r. cu Farul). Toată lumea ‘zbang’ în ele. Nu, tată. O să dau un ordin că nu mai ai voie să te aperi în 40 de metri. Te aperi în 40-50 de metri. Nu mai ai voie să te aperi în careu. Bun, ne retragem, dar nu mai ai voie până în 16 metri”, a mai spus finanțatorul formației din Berceni pentru sursa citată.