Rapid e gata să-l vândă pe Moldovan! I-a pus termen limită pentru transfer și caută deja variante să-l înlocuiască

27 12. 2023, 21:04

Rapid se pregătește de plecarea lui Horațiu Moldovan.

Clauza de 1 milion de euro îl face accesibil pentru piața externă. Și Moldovan vrea să obțină acum transferul, conștient că are o cotă excelentă după ce a fost titular în poarta naționalei României, calificată la Euro. Pentru a nu fi prinși descoperiți, șefii Rapidului explorează deja variantele pe care le au pentru a-l substitui pe Moldovan. I-au fixat termen pentru transfer finalul lunii ianuarie.

Într-o intervenție la Digisport, acționarul rapidist Victor Angelescu a explicat în detaliu situația lui Moldovan.

„Dacă Moldovan va avea o ofertă bună, va pleca. Ne gândim să aducem portar. Sunt 100% convins că va pleca ori în iarnă, ori în vară. Avem o clauză de reziliere, dacă se va achita nu putem să ne opunem transferului. Ne uităm și la portari români, și la străini. Avem niște variante, sunt una sau două la care ne gândim. Pot fi și din campionatul României.

Am vorbit cu Horațiu, am stabilit un termen până la care să plece, dacă primește o ofertă bună. Dacă nu pleacă până la finalul lui ianuarie, atunci va continua cu noi până la vară. Contează și pentru el să plece undeva unde să joace și să fie dorit de toată lumea, vrea să apere și să aibă o diferență clară de salariu. Are un contract pe termen lung la noi, dar îl putem pierde în baza clauzei de reziliere”, a spus oficialul.

Rapid nu vrea să plătească mult pentru viitorul său număr 1: „Pe un portar, nu putem să dăm 1 milion de euro. Atât valorează portarul echipei naționale. Dar putem să plătim bani și pentru un portar, dacă va fi nevoie”.

Moldovan, 25 de ani, a venit la Rapid în ianuarie 2021 de la UTA, din postura de jucător liber de contract. S-a impus ca titular, iar de anul trecut a intrat și în planurile echipei naționale.