Mircea Lucescu a confirmat informațiile apărute în presă conform cărora astăzi, 7 mai, va avea o întâlnire cu Dan Șucu și George Copos, fostul patron al Rapidului, pentru a negocia o revenire la „cârma” formației din Giulești.
În prezent, postul de antrenor al Rapidului este ocupat de Bogdan Lobonț. Acesta a fost numit „interimar” după plecarea lui Cristiano Bergodi.
Mircea Lucescu susține că va avea o discuție, în decursul zilei de astăzi, cu Dan Șucu și George Copos. Totodată, spune că nu va lua o decizie, în privința următoarei sale echipe, înainte de 1 iunie.
„Așa cum am mai spus, nu iau nicio decizie până la 1 iunie. Da, e adevărat că mă văd cu Șucu și Copos, dar de aici și până la o decizie mai e foarte multă cale de bătut”, a declarat Mircea Lucescu, pentru GSP.
Sursa citată mai notează că, pe urmele lui „Il Luce”, se află și fosta sa echipă, Dinamo Kiev, care îl dorește în postul de manager general.