Kylian Mbappe se transferă la Real Madrid în această vară. Anunțul francezilor

23 06. 2023, 09:00

Telenovela Kylian Mbappe la Real Madrid e pe cale să ajungă la final chiar în această perioadă de mercato. Francezii au făcut anunțul pe care fanii „galacticilor” îl așteptau cu nerăbdare.

Kylian Mbappe, la Real Madrid în această vară. Anunțul francezilor

Potrivit psgcommunity.com, site dedicat grupării de pe Parc des Princes, negocierile dintre cele două părți au ajuns la final, astfel că atacantul de 24 de ani își va îndeplini visul încă din această vară. Întâlnirea decisivă ar fi avut loc în cursul zilei de miercuri, 22 iunie.

Suma de transfer este, bineînțeles, demnă de unul dinte cei mai importanți fotbaliști ai momentului. Vorbim despre 200 de milioane de euro, plus alte 50 de milioane, în funcție de bonusuri, ceea ce ar duce în total la 250 de milioane de euro și ar face în așa fel încât recordul pe care îl deține la această oră brazilianul Neymar (transferat de PSG de la Barcelona, în 2017, în schimbul a 222 milioane de euro) să fie doborât.

„Negocierile au accelerat, iar acum s-a ajuns la un acord între cluburi privind vânzarea lui Kylian Mbappe în această vară. Emirul din Qatar și Florentino Perez au dialogat constant în ultimele ore, iar patronul lui PSG a acceptat ideea vânzării starului său la Madrid, însă nu cu orice preț.

Conducerea lui PSG a fost clară: fie Mbappe își prelungește contractul, fie va fi vândut în această vară. Real Madrid este visul suprem al lui Mbappe, iar acum are undă verde pentru transferul în capitala Spaniei. Conducerea din Qatar nu vrea să-l piardă gratis la anul”, a transmis sursa citată.

Mbappe visează la Balonul de Aur: „Cred că îndeplinesc aceste criterii”

Cu o cotă de piață de 180 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Kylian Mbappe a fost cel mai eficient jucător al campioanei Franței în precedenta stagiune. Asta pentru că a marcat nu mai puțin de 41 de goluri în cele 43 de partide bifate în toate competițiile și le-a oferit coechipierilor zece pase decisive.

Întrebat despre Balonul de Aur, căpitanul echipei naționale a Franței și-a exprimat convingerea că merită cu prisosință să fie marele câștigător, chiar dacă îl așteaptă o luptă acerbă cu ceilalți doi favoriți, Lionel Messi și Erling Haaland.

„Întotdeauna este dificil să vorbeşti despre un trofeu individual, deoarece trebuie să te pui singur în faţă şi este un lucru care nu este neapărat bine primit de publicul larg. Dar este un trofeu individual. Cu noile criterii, trebuie să faci o impresie, să atragi atenţia şi să ai un impact. Cred că îndeplinesc aceste criterii, aşa că aş spune da, dar cei care votează sunt oamenii (n.r. jurnaliştii). Dar sunt încă optimist”, a declarat Mbappe.