Gigi Becali vrea să înregistreze marca „Steaua” în Uniunea Europeană. „O să moară Talpan. O să fie Steaua – Real Madrid în cupele europene”

17 07. 2023, 11:50

Gigi Becali mută decisiv în războiul cu Florin Talpan și CSA Steaua pentru marca „Stelei”. Potrivit spuselor sale, aceasta ar putea fi înregistrată în Uniunea Europeană.

Gigi Becali vrea să înregistreze marca „Steaua” în Uniunea Europeană

În așteptarea unui verdict al procesului, care pare să nu se mai termine, latifundiarul din Pipera le-a solicitat avocaților să facă demersurile necesare pentru înregistrarea mărcii, astfel încât să devină valabilă pe întreg teritoriul României. Visul său arzător este acela de a-și vedea echipa înfruntând din nou Real Madrid în Ghencea, în cupele europene.

De asemenea, acesta a pus tunurile pe conducerea Clubului Sportiv al Armatei, afirmând răspicat că încearcă să împiedice revenirea FCSB-ului în „templul fotbalului românesc” introducând în contractul de închiriere clauze imposibil de acceptat, în ciuda faptului că ministrul Apărării Naționale și-a dat acordul, la solicitarea premierului.

Cel mai probabil, decizia finală privind disputarea derby-ului cu Dinamo pe arena inaugurată în 2021 se va lua în cursul zilei de luni, 17 iulie. Becali a dezvăluit că va purta o nouă discuție pe marginea subiectului cu premierul Marcel Ciolacu.

 Anunțul lui Gigi Becali: „O să moară Talpan”

„Eu am luat Steaua, nu am luat Petrolul. M-am întâlnit cu generalii și am dat bani să se transforme în acțiuni pentru Steaua, nu pentru Vasile de la Dobroești. General este unul Bădălan, îl văd pe la televizor, își dă cu părerea despre război. În primul rând, tu nu ai demnitate de om. Ei acum tac chitic. Dacă ești general, ieși la televizor cu demnitate. Habar n-are ce înseamnă creștinismul, vorbește aiurea. Azi o să încerc să-l sun pe prim-ministru, să-i spun așa: ‘te-ai ținut de cuvânt în toate, dar dacă nu o să te asculte miniștrii, subalternii, nu o să fii un om autoritar’.

Cum să accept? Când zic așa ceva, am pierdut procesul. Eu sunt Steaua, puteți să faceți ce vreți cu stadionul ăla. Am luat Steaua de la generalii voștri, prin ordin de Guvern. Le accept orice, dar nu să răspund eu pentru suporteri sau alte persoane. Sau să spun eu că nu e Steaua când am proces să le anulez marca Steaua și s-o iau. Atunci nu mai am voie să fac proces, recunosc că nu e Steaua. N-am voie așa ceva. Prim-ministrul are obligația ca Steaua să joace în Ghencea. Acum se ține de cuvânt, dă ordin la ministru, ministrul dă ordin mai departe, pe când ăia bagă niște chichițe acolo. Pui acolo clauzele pe care le-ai pus Federației. Cum ai închiriat Federației, la fel și mie, că nu ești privat, să pui ce vrei și cum vrei. Acum îmi dau seama ce înseamnă autoritatea în România.

Când dau un ordin, trebuie să se execute întocmai și în toate. Dacă dau ordinul și ăla face la mișto și bagă bețe în roate, nu mai sunt conducător. Dacă subalternii fac mizerie, nu e în regulă treaba. N-o las baltă, dar nu neapărat ca să joc, ca să se afle dreptatea. O să se roage ei până la urmă de mine să joc, pentru că echipa aia a lor nu are finalitate. Înregistrăm marca în Uniunea Europeană. O să moară Talpan, o să fie Steaua – Real Madrid în cupele europene” , a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.