Dorian Popa a primit analizele de sânge! Ce arată raportul de la INML: A consumat sau nu substanțe interzise înainte de a se urca la volan

03 11. 2023, 15:25

În ultimele zile ale lunii octombrie, Dorian Popa a fost în centrul atenției după ce a fost tras pe dreapta de polițiștii de la rutieră.

Potrivit informațiilor care au apărut atunci în mediul online, în momentul în care a fost oprit de oamenii legii, Dorian Popa se afla la volanul unui Lamborghini și era îmbrăcat doar în chiloți și halat.

Celebrul artist a fost testat pentru a se descoperi dacă a consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volan, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Mirat de cele aflate, Dorian Popa le-ar fi spus agenților de la rutieră că el nu s-a drogat, ci vine de la o petrecere unde lumea a consumat substanțe interzise, iar el doar a inhalat fumul din încăpere.

Ce arată raportul de la INML în cazul lui Dorian Popa

Ca urmare a celor declarate de Dorian Popa, acesta a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” (INML), pentru a i se recolta probe de sânge.

Din păcate pentru Dorian Popa și în ciuda celor spuse de el, jurnaliștii de la G4Media afirmă că pe 03 noiembrie 2023, celebrul artist a primit rezultatele de la INML, iar acestea nu îi sunt deloc favorabile: potrivit analizelor de laborator, Dorian Popa se afla sub influența canabisului la volan.

Sursa citată notează că în sângele artistului au fost găsite urme de substanțe interzise, astfel nu are cum el doar să fi inhalat fumul din cameră.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, anunțau oamenii legii imediat după ce l-au oprit de pe Dorian Popa în trafic.