Decizie vitală pentru ridicarea interdicției la transferuri a lui Dinamo. Ce au hotărât acționarii

Bogdan Solomon 06.07.2023, 13:08
Decizie vitală pentru ridicarea interdicției la transferuri a lui Dinamo. Ce au hotărât acționarii

Dinamo face tot ce îi stă în putință pentru a scăpa de interdicția la transferuri. Acționarii au luat o decizie vitală în acest sens, cu aproape o săptămână înainte de startul noului sezon.

Decizie vitală pentru ridicarea interdicției la transferuri. Ce vor face acționarii

Concret, oamenii de afaceri care dețin pachetul majoritar de acțiuni al clubului prin intermediul companiei Red& White au ajuns la concluzia că demersurile făcute în instanță nu vor avea sorți de izbândă, așa că au hotărât să achite datoriile către foștii jucători. Această mișcare va duce în scurt timp la ridicarea interdicției, astfel încât să poată legitima noile achiziții.

Potrivit gsp.ro, trei dintre fotbaliștii care au evoluat de-a lungul timpului în Ștefan cel Mare și-au primit deja banii. Balthazar Pierret a încasat 14.000 de euro, Desire Segbe Azankpo 26.000, în timp ce lui Baptiste Aloe i-au fost virați 7.000 de euro. Suma totală a restanțelor se ridică, însă, la 400.000 de euro și trebuie plătită integral ca UEFA să renunțe la sancțiune.

Azankpo a fost adus în februarie 2022 și a rezistat doar jumătate de an în Ștefan cel Mare, timp în care a bifat două meciuri, trecându-și o singură dată numele pe lista marcatorilor. Șase luni a rezistat și Pierret, în 2022, cu două goluri marcate în 17 meciuri, iar Aloe și-a trecut în cont un gol în zece meciuri, în perioada februarie – iunie 2022.

Cum s-au făcut transferurile până acum. Anunțul lui Andrei Nicolescu

Deunăzi, Andrei Nicolescu, președintele și acționarul lui Dinamo, a dat asigurări că interdicția de transferuri va fi ridicată în cel mai scurt timp și a dezvăluit cum au putut fi aduși cei cinci jucători noi: Hakim Abdallah, Adnan Golubovic, Goncalo Gregorio, Dennis Politic și Cristian Costin.

„Toți jucătorii știu că noi ne-am asumat ca acele contracte să fie înregistrate, am declarat asta. Am spus destul de clar, o spun încă o dată, utilizăm o zonă de procedură administrativă să ne pună în situația în care o sumă de bani să nu fie alocată unei direcții pe care o putem trata administrativ, dorim s-o utilizăm în clubul Dinamo. Astăzi așteptam un răspuns, mâine îl vom avea destul de sigur, atunci suma respectivă va fi alocată pentru ridicarea interdicției la transferuri.

Acum împreună cu Vlad și oamenii din club, am solicitat un calendar exact, să știm care este termenul limită până la care să facem procedurile, până vinerea viitoare să înregistrăm ce avem de înregistrat. Aștept un calendar și să știm unde stăm”, spunea Nicolescu pentru Radio Dinamo 1948.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622