CSA Steaua poate promova în Superliga. Decizia luată de MApN. Cine ar putea fi finanțator

Bogdan Solomon 16.06.2023, 17:22
CSA Steaua poate promova în Superliga. Decizia luată de MApN. Cine ar putea fi finanțator

Veste excelentă pentru fanii celor de la CSA Steaua. Mult așteptata promovare în Superliga devine posibilă, datorită celei mare recente decizii luate de Ministerul Apărării Naționale.

CSA Steaua poate promova în Superliga. Ce a decis MApN

Cum proiectul legislativ al lui Vasile Dîncu nu a avut sorți de izbândă, singura șansă a roș-albaștrilor de a obține dreptul de promovare este asocierea cu o entitate privată. Șansele ca această mișcare să se producă sunt din ce în ce mai mari.

Potrivit prosport.ro, Ministerul Apărării Naționale și-a dat deja acordul în privința asocierii, iar discuțiile avansează pe zi ce trece, astfel încât „militarii” să poată scăpa, după trei sezoane, de blestemul ligii secunde, în cazul în care criteriul sportiv va fi îndeplinit.

De asemenea, există posibilitatea schimbării formei de organizare și pe parcursul campionatului. Sursa citată anunță că Federația nu se va opune acestei variante, cu condiția să fie trimisă o scrisoare de intenție până la startul competiției, adică în jurul datei de 5 august 2023. Cu alte cuvinte, dacă nu poate opera modificarea până la primul meci al sezonului, formația din Ghencea poate evolua cu statutul de drept public și ulterior să devină privată, pentru a putea accede în elita fotbalului românesc.

Omul care a încercat să cumpere FCSB și Dinamo ar putea deveni finanțator

Cât despre entitatea privată cu care ar urma să se asocieze, șansele cele mai mari le are International Alexander Holding, compania deținută de Simion Apreutese, nimeni altul decât omul de afaceri care a încercat să preia FCSB și Dinamo. Acesta sponsorizează încă din toamna lui 2021 Centrul de Copii și Juniori al roș-albaștrilor, iar acum poartă discuții pentru a sprijini financiar și echipa mare, din postura de unic asociat.

Revicom Oil, firma deținută de Mircea Benga și fiul său, Patrick, s-au arătat, de asemenea, interesați, dar așteaptă încă un răspuns din partea CSA Steaua. Ministerul Apărării Naționale ar insista ca suporterii să primească la rândul lot o cotă parte din club, să fie înștiințați cu privire la schimbările care s-ar produce și să poată avea un punct de vedere. Discuțiile au fost confirmate și de Asociația Steliștilor 1947 (AS47).

„Clubul Steaua lucrează la o nouă formă de organizare, care probabil va fi o asociație. AS47 a oferit un mic suport juridic clubului pentru realizarea acestui obiectiv.
Investitorii au purtat discuții cu cei din club, singura necunoscută rămâne dacă actele vor fi terminate în timp util pentru sezonul acesta.

Totul se află acum pe masa Ministerului. Știm că s-a găsit soluția juridică pentru a proteja brandul Steaua, acesta fiind, pentru toți cei ce iubesc clubul, cel mai important aspect!”, se arată în comunicatul emis în cursul zilei de vineri, 16 iunie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622