CFR, la un pas de o nouă lovitură. Krasniqi, negocieri avansate cu un club istoric
Urmărit de cluburi din Italia și dorit de Dan Petrescu în Coreea de Sud, Ermal Krasniqi are șanse mari să ajungă până la urmă într-un alt campionat.
Kosovarul e la un pas de Bordeaux, susține Fanatik. Clubul aflat acum în liga secundă franceză l-a luat pe Alexi Pitu cu două milioane de la Farul, în iarnă, dar a ratat promovarea dramatic, în finalul sezonului precedent. Acum, își propune să nu mai aibă emoții și a dat drumul unor noi investiții.
Sursa citată scrie că prima ofertă pentru Krasniqi se ridică la 1,3 milioane de euro, sub evaluarea făcută de CFR, care și-ar dori 2,5 milioane. Chiar și în aceste condiții, există deschidere din ambele direcții, astfel că șansele ca afacerea să se facă sunt mari.
CFR a cheltuit doar 200 000 de euro pe transferul lui Krasniqi, adus de la Ballkani după ce l-a impresionat pe Dan Petrescu în confruntarea directă din Conference League.
Despre Krasniqi s-a zvonit că s-ar fi aflat chiar pe lista lui Lazio, însă italienii n-au mai făcut oferta așteptată de Cluj în această vară.
Bordeaux l-a dorit și pe Andrei Ivan și ar fi trecut la fapte în cazul promovării. Informația a fost confirmată inclusiv de fostul președinte al Universității Craiova, Sorin Cârțu.