Becali a anunțat suma exactă pe care a plătit-o pe Ștefănescu! Ce mesaj are pentru Șucu și Angelescu după insinuările de BLAT între Sepsi și FCSB
Transferul lui Marius Ștefănescu la FCSB e aproape finalizat. Gigi Becali a dezvăluit suma exactă asupra căreia a bătut palma cu Sepsi și le-a transmis un mesaj rivalilor de la Rapid după insinuările de blat.
Mijlocașul se va despărți astfel de covăsneni după cinci ani. Mutarea a surprins, în condițiile în care Laszlo Dioszegi dădea până mai ieri asigurări că nu va accepta nicio propunere din partea campioanei.
Suma exactă plătită pe Ștefănescu. Becali a făcut anunțul
Nu mai puțin de 1,3 milioane de euro va încasa Sepsi în schimbul celui mai important jucător al său, care a contribuit cu 14 goluri și 8 pase decisive în cele 45 de meciuri din precedenta stagiune. Contractul pe care acesta își va pune semnătura se va întinde pe cinci ani.
„Negocierile au fost de durată, nu dure, negocierea e cam de două săptămâni. 1.310.000 euro am plătit pentru Ștefănescu”, a declarat Gigi Becali în cursul zilei de joi, 13 iunie, venind apoi cu o replică pentru Dan Șucu și Victor Angelescu, la trei luni distanță de atacul lansat în legătură cu transferul lui Ștefănescu la FCSB:
„E problema lor (n.r. – Dan Șucu și Victor Angelescu), fiecare comentează în felul lui ce vrea. Atunci a fost un comentariu urât, care nu se face. Nu mai există așa ceva (n.r. aranjamente). Poți să mai zici de anumiți conducători, dar de jucători…
Pe vremea când se făceau aranjamente, jucătorii mai rar… fiecare face ce vrea. Cred că nu mai e nevoie de comentarii, prezentări atunci când vorbim despre Ștefănescu”.
Dioszegi și-a încălcat promisiunea pentru 1,3 milioane de euro
Suma pusă pe masă de omologul de la FCSB a fost suficientă pentru a-l determina pe Laszlo Dioszegi să nu mai țină cont de promisiunea făcută în primăvară, după insinuările de blat ale rapidiștilor.
„Îi transmit domnului Becali că eu sunt un secui care dacă zice ceva, nu-și schimbă niciodată părerea. Nici pentru 10 milioane de euro. Chiar dacă o să fie sfârșitul clubului meu. Onoarea noastră nu o poate cumpăra nimeni niciodată, pentru nimic.
Poate să încerce oricine. Pentru jucător, vrem ce e mai bine. Dar în afară de FCSB. Onoarea noastră e mai presus de orice. Nu-l bănuim de absolut nimic pe Ștefănescu, apropo de ceea ce s-a vehiculat. Dar nu despre asta e vorba, ci despre ceea ce am stabilit atunci și am spus public”, spunea patronul lui Sepsi, la Digi Sport.