Anunțul de ultimă oră făcut de Rafael Nadal. “E o decizie luată de corpul meu”

18 05. 2023, 17:42

Lovitură mare pentru Rafael Nadal, marele campion de tenis nu va putea figura la turneul lui favorit. Specialistul zgurii nu va participa în acest an, la Roland Garros. Mai mult, ibericul a dat primele semne că este aproape de retragere.

Lovitură de șoc pentru Rafael Nadal. Spaniolul nu va fi prezent la Roland Garros

Problemele de sănătate l-au afectat mult pe sportivul de 34 de ani, care nici nu a jucat în ultimele luni. De altfel, ibericul nu a participat la niciunul din turneele de pe zgură din acest an, de la Madrid sau Roma. Și nu va lua startul la Grand Slam-ul pe care l-a câștigat de 14 ori în carieră.

Este imposibil să particip la Roland Garros. După mulți ani, nu voi putea fi acolo. Îmi va lipsi orașul, vă imaginați cât de dificil este. Nu este o decizie luată cu mintea, ci de corpul meu. Nu am intenția de a juca în lunile următoare. Realitatea este că, în ciuda victoriilor obținute în ultimii ani, lucrurile nu au fost atât de bune, a anunțat un Nadal extrem de supărat

Când a fost pe teren, Nadal a concurat mereu la un nivel înalt, de altfel anul trecut s-a impus la Australian Open și Roland Garros, dar accidentările și-au spus cuvântul. Și fostul lider mondial nu va juca nici în lunile următoare. Marele campion vrea să revină pe teren la Cupa Davis și a recunoscut că 2024 poate fi ultimul din carieră.

Sunt trist, am pierdut un întreg sezon. Trebuie să accept situația, chiar dacă e frustrant. Nu știu ce se va întâmpla anul viitor. Nu știu dacă voi putea fi competitiv în turneele majore. E complicat după o pauză atât de lungă, a mai spus Nadal

Iese din Top 100

Sunt probleme și în clasamentul ATP pentru „Matador” chiar dacă acesta nu mai pune, probabil, mare importanță pe această ierarhie. 2005 era ultima oară când Nadal lipsea din primii 10 jucători ai lumii, acum a alunecat pe locul 14, pentru că nu a jucat din ianuarie. Și, prin ratarea turneului de la Paris, va ieși, după 20 de ani, chiar și din top 100.

Cel mai dureros este că nu va putea să își apere trofeul cucerit în 2022 și nu va avea șansa să se bucure pentru a 15-a oară pe zgura pariziană. Mai mult ca sigur, Rafa va încerca să participe anul viitor ca să își ia la revedere cum trebuie de la turneul lui favorit