Gigi Becali e aproape de a mai da încă un tun pe piaţa afacerilor. Patronul de la FCSB a recunoscut că se află în tratative avansate pentru a vinde hotelul pe care îl deţine în staţiunea Venus. În schimbul acestuia, latifundiarul din Pipera va încasa suma de opt milioane de euro.
Într-o declaraţie oferită pentru CanCan, Gigi Becali a recunoscut că tranzacţia este aproape de a fi finalizată în zilele viitoare. Finaţatorul grupării pregătite de tehnicianul cipriot Elias Charalambous a precizat că se află în discuţii cu trei investitori, dar actele nu au fost încă finalizate.
Nu am închiriat plaja, pentru că eu am vândut hotelul. Am bătut palma, doar trebuie să facem actele. Am chiar trei clienți, cine dă primul banii. Opt milioane am cerut pe el, l-am vândut, practic, deja”, a declarat Becali, pentru sursa citată.
Becali nu era de mult timp proprietar al hotelului din Venus. Şeful celor de la FCSB achiziţionase complexul hotelier în urmă cu doar patru ani, în 2019, în urma unei licitaţii publice. Hotel Inter se aflase înainte în administrarea Grupului InterAgro, deţinut de Ioan Niculae. Becali plătise atunci 6,8 milioane de euro pentru a cumpăra complexul hotelier din staţiunea Venus.
Gigi Becali i-a nominalizat pe fiica sa, Theodora, şi pe soţul acesteia, Mihai Mincu, să se ocupe de bunul mers al hotelului. Între timp, plaja privată a hotelului a ajuns în paragină.
Gigi Becali a investit în jur de zece milioane de euro pentru a renova hotelul, care numără nu mai puţin de 70 de camere duble. În plus, hotelul are şi zece camere de tip family, precum şi alte 12 apartamente.