Fotbalul din Turcia este în stare șoc, iar forurile internaționale sunt cu ochii pe Federația din statul lui Recep Erdogan. După ce președintele de la Ankaragucu a bătut un arbitru, pe gazon, imediat după fluierul final, Federația Turcă a anunțat suspendarea campionatului.
?? Faruk Koca, presidente del @Ankaragucu, ha agredido al árbitro tras finalizar el partido que enfrentaba a su equipo contra el #Rizespor, que ha conseguido empatar en el 90+7′. pic.twitter.com/JUI8DjwwgZ
— Mercatosphera (@mercatosphera) December 11, 2023
Decizia privind suspendarea pe termen nelimitat a campionatului Turciei a fost comunicată de către Mehmet Buyukekși.
„Arbitrul nostru licențiat FIFA, Halil Umut Meler, a fost atacat de niște infractori după meciul Ankarakucu-Rizespor, disputat aseară. Condamnăm ferm acest atac și-i dorim însănătoșire grabnică arbitrului Halil Umut Meler!”, a transmis șeful Federației, potrivit Ajansspor.
Buyukekși a subliniat că gestul rușinos și pervers al președintelui de la Ankaragucu pune într-o lumină proastă fotbalul din Turcia.
„Acest atac ticălos a fost făcut nu numai împotriva arbitrului Halil Umut Meler, ci și împotriva tuturor entităților din fotbalul turc”, a consemnat oficialul.
În urma „incidentului inuman”, Buyukekși a anunțat că va lua măsuri dure, din calitatea sa de șef al Federației.
„Am amânat meciurile din toate ligile pe termen nelimitat. Acest atac înseamnă pentru fotbalul turc o rușine. Credem că fotbalul turcesc nu merită asta. Noi spunem că este suficient!”, a adăugat șeful Federației.
Întrebat despre posibilitatea ca Turcia să nu mai găzduiască EURO 2032 în urma incidentului nefericit, oficialul a declarat că nu este îngrijorat de acest lucru.
https://www.youtube.com/watch?v=qww3d3rU8tg
Potrivit Ministerului de Interne, trei oameni au fost deja arestați, inclusiv celebrul agresor.
Președintele gazdelor, Faruk Koca, n-a acceptat rezultatul final, Ankaragucu – Rizespor 1-1. L-a considerat responsabil de pierderea punctelor pe arbitrul Halil Umut Meler, cel mai bine cotat central turc al momentului.
Koca s-a năpustit pe gazon și i-a aplicat o lovitură ruptă din bătăile de stradă lui Meler. Ochiul i s-a umflat și învinețit instant. Arbitrul a fost înconjurat de mai multe persoane și ar fi fost lovit și în timp ce era la pământ.
Agresorul Koca e nimeni altul decât ultimul câștigător al premiului fair-play din partea federației turce. Comportamentul său a fost considerat ireproșabil. Koca a fost deputat al partidului AKP, cel care-l susține pe președintele Erdogan.