Borja Valle, unul dintre transferurile răsunătoare efectuate de Rapid în această vară, nu a făcut deplasarea alături de colegi în cantonament. Alb-vișiniii au oferit informații de ultimă oră cu privire la situația sa.
Imediat după evenimentul grandios prilejuit de aniversarea celor 100 de ani de existență a clubului, elevii lui Adrian Mutu au pornit spre Slovenia pentru stagiul de pregătire. Din lot a lipsit, însă, mijlocașul spaniol.
Formația din Giulești a anunțat că acesta va ajunge în cantonament în zilele următoare, fără să precizeze motivul pentru care nu a putut pleca alături de coechipieri. Postarea a fost însoțită de o fotografie cu Borja Valle pe gazonul din Giulești.
„Borja, prima oară pe Giulești Noul mijlocaș al Rapidului se va alătura lotului din Slovacia zilele următoare”, a transmis Rapidul. Aceasta este cea de-a doua experiență a ibericului în campionatul României după scurta perioadă petrecută la Dinamo, în 2020, când s-a remarcat printr-un eurogol de la mijlocul terenului. CV-ul său mai cuprinde echipe precum Ponferradina, Ourense, Real Oviedo, Deportivo La Coruna, Elche, Khor Fakkan, Alcoron și FC Cartagena.
De-a lungul celor două săptămâni de cantonament, Adrian Mutu va avea ocazia să-și vadă la lucru elevii în trei partide amicale, cu FK DAC 1904 Dunajska Streda (Slovacia) pe 28 iunie, Gyor ETO FC (Ungaria) pe 1 iulie şi Slovan Bratislava (Slovacia) pe 5 iulie. Pregătirea va fi axată în această perioadă pe aspectele tehnico-tactice.
„Urmează un stagiu de pregătire, vom avea și meciuri amicale. Lucrăm mai mult pe partea tehnico-tactică, partea fizică am lucrat-o și aici (n.r. la baza „Constructorul”). Ne concentrăm pe sistemul pe care vrem să îl jucăm anul viitor.
Sper ca fanii să ne dea motivația necesară pentru a lupta la titlu. Aceste transferuri trebuie să și demonstreze pe teren. La număr suntem bine, jucători buni, dar să îi vedem și în meciuri oficiale”, a declarat „Briliantul” imediat după evenimentul care a marcat centenarul clubului.
Portari – Horaţiu Moldovan, Virgil Drăghia, Bogdan Ungureanu, Codruţ Sandu
Fundaşi – Cristian Săpunaru, Junior Morais, Dragoş Grigore, Alexandru Iacob, Răzvan Onea, Iulian Cristea, Florin Ştefan, Christopher Braun
Mijlocaşi – Alexandru Albu, Xian Emmers, Funsho Bamgboye, Mattias Kait, Eduard Dănilă, Valentin Costache, Jayson Papeau, Alexandru Ioniţă, Ştefan Pănoiu, Răzvan Oaidă, Gabriel Gheorghe, Andrei Ciobanu, Cătălin Cîrjan, Borja Valle (n.r. se va alătura în zilele următoare)
Atacanţi – Marko Dugandzic, Omar El Sawy, Alexandru Stan.