Bomba anului în fotbalul mondial. Neymar, văzut în timp ce face amor cu un bărbat: „Nu au existat limite”! Cine e tânăra din Brazilia care a asistat la partidă
Numele lui Neymar este din nou în centrul atenției, însă de această dată nu pentru vreo performanță sportivă pe care ar fi realizat-o recent!
Chiar dacă se tot scrie despre el de câteva zile că vrea să plece de la PSG, iată că de această dată Neymar ține prima pagină a tabloidelor, nu a ziarelor de sport, din cauza unei povești de-a dreptul incredibile.
Dacă e adevărat ceea ce scriu spaniolii de la Marca, care citează o televiziune din Brazilia, despre Neymar, atunci vorbim clar despre bomba anului în fotbalul mondial!
Din câte se pare, Sophia Barclay, o influenceriță din Brazilia, afirmă că l-a văzut pe starul brazilian în timp ce făcea amor cu un bărbat.
„Cei doi au făcut sex. Atunci ne-am dus și noi la mijloc, eu și încă o fată, și s-au sărutat, cu toții s-au sărutat. Nu au existat limite”, a spus Sophia Barclay.
Tânăra din Brazilia dă de înțeles că a fost vorba despre o partidă în patru, însă afirmă clar că Neymar a fost lipsit de prejudecăți.
După cum notează cei de la Marca, Sophia Barclay a dezvăluit la televiziunea din Brazilia că totul s-a petrecut în timpul pandemiei de COVID-19, la o petrecere organizată chiar de Neymar.
Ce i-a obligat Neymar pe cei de la petrecere
Jucătorul brazilian i-a pus pe toți invitații să își lase tot ce aveau prin buzunare (inclusiv telefoanele mobile) la bodyguarzi, dar și să semneze un acord de confidențialitate.
Sophia Barclay afirmă că a reușit cumva să nu semneze acel acord, astfel că a decis acum să spună adevărul despre Neymar și despre petrecerile lui.
Până la ora actuală, fotbalistul lui PSG nu a făcut niciun comentariu pe această temă, semn că încearcă pe cât posibil să se concentreze mai mult pe cariera lui fotbalistică, decât pe ce apare în tabloide despre viața lui.