Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a comentat speculațiile privind un posibil aranjament tacit la meciul decisiv dintre România și Slovacia, care va decide calificarea în optimile Campionatului European 2024.
Meciul dintre Slovacia și România se va desfășura în această seară de la ora 19:00 și va putea fi urmărit live pe playsport.ro. O remiză ar garanta calificarea ambelor echipe în faza superioară a turneului final din Germania.
„Toată lumea este bolnavă de ipocrizie, indiferent de ce ar spune oricine. «Vai de mine, eu nu aș face așa ceva!» Toată lumea ar face-o, trebuie să urmărești rezultatul și cu asta, basta! Să nu fim fair-play? Am mai declarat și în alte rânduri: fair-play-ul este pentru… nu mai spun, nu vreau să folosesc cuvinte inferioare.
Mie îmi plac cei care urmăresc un anumit scop și îl și ating, nu cei care spun că «puteam să fac asta, însă nu am făcut-o din cauza faptului că am o moralitate aparte, care nu mi-ar da voie». Să fim serioși!”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
Ultima întâlnire dintre România și Slovacia a avut loc în 2013, într-un meci amical încheiat la egalitate, scor 1-1. Cele două naționale nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial din 4 septembrie 1999, când „tricolorii” au câștigat categoric cu 5-1, în preliminariile Campionatului European.
Patronul FCSB, Gigi Becali, a vorbit și el despre speculațiile privind un posibil aranjament:
„Toată lumea are un interes. Mergi pe blat, e normal. Poți să faci asta, dar de unde știi că și adversarul face același lucru? Dacă am un interes, eu asta urmăresc. Au făcut blaturi echipe de 100 ori mai valoroase ca noi, poate nu de la început, dar după pauză. Se va vedea din mișcările și pasele pe care le vor da. Dacă vor șuta de la 40 metri direct în tribune, adversarii vor face la fel. Nici slovacii nu vor să fie eliminați, își vor vedea de treaba lor.
Nu cred că se va juca, nu mă puneți să comentez ceva ce nu știu. Dacă va fi 0-0 sau 1-1 la pauză, se va face tacit, vor considera că e bine așa.”
Faptul că România joacă împotriva Slovaciei în ultima partidă a grupei oferă o claritate asupra posibilelor adversare din optimile de finală. După ce Slovenia a terminat pe locul 3 în grupa C și s-a calificat în „optimi”, următoarele scenarii sunt posibile pentru România:
– Dacă România termină pe locul 1, va juca împotriva Sloveniei sau Olandei.
– Dacă România termină pe locul 2, va juca împotriva Franței.
– Dacă România termină pe locul 3, va juca împotriva Spaniei sau Angliei.