Bobonete l-a dat de gol! Cine e bărbatul celebru care i-a dezvăluit că a consumat substanțe interzise: „Nu o singură dată”

16 11. 2023, 09:26
Bobonete l-a dat de gol! Cine e bărbatul celebru care i-a dezvăluit că a consumat substanțe interzise: „Nu o singură dată”

Mihai Bobonete a făcut o serie de dezvăluiri complet neașteptate. Actorul de comedie l-a făcut pe un bărbat celebru să mărturisească că s-a drogat. Cine e prezentatorul tv care i-a dezvăluit că a consumat substanțe interzise, aflați în paragrafele de mai jos.

Dani Oțil, dat de gol de Mihai Bobonete

Mihai Bobonete l-a avut drept invitat în podcastul său de pe canalul de YouTube ”Da Bravo!” pe Dani Oțil. Cunoscutul prezentator a vorbit despre mai multe aspecte din viața sa, inclusiv momente mai puțin plăcute. Matinalul de la Antena 1 recunoscut că a experimentat drogurile în trecut. El susține că a consumat de mai multe ori iarbă, dar nu și-a creat un obicei din asta, așa cum se întâmplă cu cei mai mulți dintre tinerii din ziua de azi.

Realizatorul tv a subliniat că nu a consumat nimic altceva decât iarbă și că nu i-a plăcut senzația pe care i-o dădea. El se afla într-o vacanță la acel moment și își amintește că se simțea mult prea relaxat. De fapt, nu mai avea deloc energie după ce a consumat iarbă.

Nu, doar iarbă am fumat, dar mă adoarme, simt că sunt inutil societății. Asta s-a întâmplat într-o vacanță, am încercat nu o singură dată, de mai multe ori. Dar sunt moale, nu îmi place să fiu moale. Sunt prea relaxat, mie îmi place să fiu activ.”, a povestit Dani Oțil în podcastul lui Mihai Bobonete.

„Nu o singură dată”

Dani Oțil deține un restaurant care îi aduce aminte de un moment mai puțin plăcut lui Mihai Bobonete. Actorul își amintește că a fost dat afară din localul pe care îl deține matinalul de la Antena 1. Motivul ar fi fost ora la care comediantul a ales să părăsească evenimentul, cu puțin înainte de miezul nopții.

Actorul din ”Las Fierbinți” a sugerat că acesta ar fi putut da un telefon pentru a le cere ospătarilor să îi „dea afară pe bețivii ăia”, referindu-se la invitații care au rămas mai târziu la petrecere. Incidentul ar fi avut loc în contextul regulilor stricte impuse de perioada de starea de urgență, în care toate evenimentele trebuiau să se încheie cu o oraă înainte de miezul nopții.

Ne-au dat afară ospătarii tăi, ai uitat?”, a spus Mihai Bobonete în podcast-ul său, în care l-a avut invitat pe matinalul de la Antena 1.

Tu ai plecat la 21:28, dar noi, mesenii, am mai stat până la 00:00. Dar la 00:00 ai dat și un telefon: bă, băieţi, mâine tre’ să facem bani, să îi daţi afară pe beţivii ăia!”, a mai spus artistul român.