Daniel Bîrligea (23 ani), atacantul celor de la CFR Cluj a marcat în debutul noului sezon de Superliga. Formația sa a reușit să se impună, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, contra celor de la Poli Iași, un succes ce a instalat-o, cel puțin în acest moment, pe prima poziție a clasamentului.
La finalul partidei din Gruia, Daniel Bîrligea a fost unul dintre jucătorii chemați la flash-interviu și a fost întrebat despre felul în care ar vedea un transfer în străinătate, iar fotbalistul nu ar spune nu unei astfel de posibilități.
CFR Cluj a primit o ofertă oficială din partea unui club italian pentru Bîrligea, informație confirmată de către patronul Varga. Transferul ar costa 7 milioane, iar echipa care a înaintat oferta este Parma, conform celor de la DigiSport.
„Da, e adevărat că avem o propunere din Italia pentru Bîrligea, nu vă pot spune numele echipei, pentru că nu ar fi corect să facem asta. Interes e din mai multe părți, dar oferta concretă e din Italia.
Însă, în acest moment, eu nu cred că datele problemei sunt în favoarea noastră, așa cum le-au prezentat dânșii.
În aceste condiții, nu cred că putem realiza transferul, dar este o chestiune de negocieri, așa cum e normal. Vom vedea ce se întâmplă pe parcurs”, a declarat Ioan Varga.
Dacă gruparea clujeană este pregătită să dea curs ofertei din Italia, mai ales că în această sesiune de mercato mulți jucători de bază au părăsit echipa, nici Bîrligea nu exclude un eventual transfer. Fotbalistul a ținut să puncteze, totuși, că se simte bine în acest moment, la CFR Cluj.
„E un obiectiv să mergi mereu la mai bine, deci e ok pentru cei care au plecat. Vor veni alți jucători ca să facem echipa completă și îi așteptăm.
Nu, eu momentan sunt aici, cu capul la campionat, se vede asta. Vreau să mă descurc cât de bine pot, după voi vedea, când vin ofertele.
Dar eu mă gândesc doar la meciuri și ăsta e primul obiectiv. Momentan stau bine, nu sunt certat cu nimeni, deci vom vedea ce va veni” a declarat Bîrligea la capătul partidei contra celor de la Politehnica Iași.