Octavian Popescu (20 de ani) a fost titular în FCSB – CSU Craiova 3-0, din etapa 8 a Superligii, derby disputat în Ghencea, și s-a numărat și printre protagoniști.
Revenit în flancul stâng, pentru că Florinel Coman a fost suspendat, Tavi Popescu și-a trecut în cont două pase decisive, ambele pentru Darius Olaru, care a marcat în minutele 13 și 45. Scorul final a fost 3-0, pentru că a mai marcat și Risto Radunovic în minutul 21.
Scorul de forfait a declanșat fiesta în Ghencea, teren pe care roș-albaștrii se simt foarte bine. Au ajuns deja la la al treilea meci jucat acolo, două în Superliga, cu CFR și cu CSU Craiova, și unul în Europa, cu Nordsjaelland, fără a încasa niciun gol.
Impulsionat de toate aceste detalii, Tavi Popescu a decis să-și facă două tatuaje în ultimele 24 de ore, unul probabil inspirat de la colegul său Florinel Coman.
Astfel, Popescu a fost de acord să i se deseneze pe abdomen un liliac, simbolul lui Batman, dar și un fulger, simbol devenit celebru datorită personajului Flash, tatuaje noi inspirate din benzile desenate cu supereroi.
La rândul său, Coman are și el pe gât tatuat un liliac.
La finalul meciului FCSB – Universitatea Craiova, 3-0, în care a dat două pase de gol, Octavian Popescu a răbufnit la adresa selecționerului Daniel Pancu, deoarece nu l-a convocat în lotul României U21.
Gigi Becali susține că este de acord cu decizia lui Daniel Pancu de a nu-l convoca pe Octavian Popescu. Totodată, omul de afaceri îi atrage atenția vedetei de la FCSB că trebuie să-și îmbunătățească evoluțiile, pentru a putea spera la echipa națională.
„Și eu am ceva cu el, toată lumea are ceva cu el. Toată lumea are ceva cu el. De ce nu aveau cu el acum doi ani? De ce toată lumea îl lăuda, de ce era convocat și la echipa mare, nu la aia mică? De ce nu avea nimeni nimic cu el, nici Pancu, nici Iordănescu, nici eu, nimeni? Acum toată lumea are cu el.
Calitatea lui de pasă nu o poate lua nimeni, calitatea și talentul nu i le pot lua nimeni. Dar să spui că are cineva ceva… ce să aibă? Nu are nimeni nimic. Nu ai jucat, nu ai demonstrat, nu te-am convocat. Dacă gândești așa că are cineva ceva cu tine tot timpul, nu o să ajungi fotbalist”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
În acest sezon, Octavian Popescu a dat două goluri și tot atâtea pase decisive în nouă meciuri bifate pentru FCSB, în toate competițiile.
„Nu știu cu ce i-am greșit, mă așteptam să fiu convocat, a fost o surpriză pentru mine, dar m-a motivat asta. Mă așteptam, când am văzut astăzi lotul am fost puțin șocat, asta este, mergem înainte, o să demonstrez pe teren că meritam și poate la următoarele voi fi convocat.
M-a deranjat, mi-am spus că trebuie să demonstrez că meritam și eu să fiu acolo. Astăzi am arătat că suntem o echipă și când lipsește cineva, celălalt trage și joacă pentru echipă. Am învățat după meciul cu UTA că trebuie să alergăm mai mult, să ne dorim mai mult și să jucăm pentru culori și suporteri”, a spus Octavian Popescu, la finalul meciului FCSB – Universitatea Craiova.