Gigi Becali a revenit la gânduri mai bune în ceea ce îl privește pe Marcel Ciolacu, după ce luni, 19 decembrie, președintele PSD a dezvăluit că a depus un amendament în proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului, fapt ce o va avantaja pe FCSB în lupta de a evolua pe stadionul din Ghencea.
În decursul a doar 10 zile, Gigi Becali și-a schimbat radical discursul și părerea despre Marcel Ciolacu. Pe 9 decembrie, numlțumit de faptul că FCSB a fost din nou interzisă în Ghencea, patronul FCSB lăsa de înțeles că președintele PSD este mincinos.
Motivul? Ciolacu îi promisese lui Gigi Becali ca va rezolva „situația Stelei” și că FCSB va primi acceptul de a juca pe superba arena a echipei din Liga 2.
Acest lucru nu s-a întâmplat. FCSB a depus cerere pentru a juca pe Ghencea ultimele două jocuri din 2022, cu CFR Cluj și FC Botoșani, dar a fost refuzată.
„Eu ce să fac? Întrebaţi-l pe ăla care a promis. Pe preşedintele PSD (n.r. Marcel Ciolacu). Mi-a zis: „Avem datoria şi o vom rezolva”. Bine, mă, în România e posibil orice. Ce să fac eu? Nu am ce să fac, e România!”, spunea Gigi Becali.
La 10 zile distanță, pe 19 decembrie, FCSB a primit drum liber spre Ghencea! Marcel Ciolacu a dezvăluit pe rețelele de socializare că a depus un amendament în proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului, care are ca scop două obiective principale: facilitarea accesului la bazele sportive de către stat, dar și a terenurilor administrate de instituțiile școlare, pentru a-i determina pe cetățeni să le folosească în afara orelor de program.
La doar o zi după anunțul lui Marcel Ciolacu, Gigi Becali a ținut să îi mulțumească public:
„Da… a zis omul. S-a ținut de cuvânt… Îi mulțumesc! Așa a zis. A zis: „Avem datoria să joace Steaua (n.r. – FCSB) pe Ghencea”. Bine, bă, tată. Văd că se ține de cuvânt.
Probabil că acum o să fie obligați să închirieze bazele”, a declarat Gigi Becali, potrivit Antena Sport.
În postarea pe care a făcut-o pe rețelele de socializare, Marcel Ciolacu nu a ezitat să lovească subtil în șefii Stelei, despre care a spus că pun „orgoliile exagerate ale unor oameni” mai presus decât interesele statului român, ceea ce se traduce prin sabotaj:
„Am văzut că orgoliile exagerate ale unor oameni pot bloca folosirea unor baze sportive noi, construite de statul român, din banii românilor. Într-o țară în care oricum prea puțini copii fac sport, să blochezi accesul la infrastructura sportivă este un sabotaj la sănătatea cetățenilor noștri.
Acesta este motivul pentru care am susținut proiectul prin care terenurile de sport din curtea școlii să poată fi folosite în afara orelor de program. Și acesta este motivul pentru care am depus în proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului adoptat astăzi un amendament prin care să facilităm accesul tuturor celor care doresc să intre în bazele sportive ale statului.
Până acum, era practic imposibil din cauza birocrației ca cineva să aibă acces, contra cost desigur, la o bază sportivă. Prioritatea este ca oricine face sport în mod organizat – copii, juniori, adulți, să poată folosi mai ușor o bază sportivă modernă.
Și da, mă bucur că această lege va pune punct și uneia dintre cele mai mari rivalități din fotbalul românesc. Cred că a venit timpul ca și în România rivalitatea să fie înțeleasă doar în termeni sportivi. Iar echipele să poată împărți fără probleme același stadion. Dacă au putut Roma și Lazio sau Inter cu Milan, sunt convins că vor putea și Steaua cu FCSB”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.