Cristiano Bergodi a avut prima apariție publică, la mai bine de o lună de când și-a încheiat conturile cu Rapid. A fost surprins la meciul uneia dintre rivalele giuleștenilor.
Aceștia au instalat între timp un nou antrenor, în persoana nord-irlandezului Neil Lennon, aflat la prima experiență după doi ani de pauză. Contractul este valabil până în vara lui 2026.
Concret, Cristiano Bergodi a asistat din tribune la partida Dinamo – Csikszereda din prima manșă a barajului de menținere/promovare. Camerele TV l-au „reperat” în tribunele Arenei Naționale.
I-au fost alături antrenorul secund al echipei naționale, Florin Constantinovici, respectiv bunul său prieten, Renzo Rossi. Tehnicianul italian nu mai apăruse în public de la despărțirea de Rapid.
Chiar dacă acel mandat nu s-a încheiat în cele mai bune condiții, din punct de vedere financiar a însemnat o adevărată lovitură. 450.000 de euro a primit pentru a semna rezilierea contractului.
În altă ordine de idei, Neil Lennon a preluat oficial postul de antrenor al Rapidului și a oferit primele declarații, dezvăluind cum au decurs negocierile, ce l-a determinat să dea curs provocării, precum și marea sa dorință: să facă performanță. Nici fanii nu au fost uitați.
„La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat.
Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucurors să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.
Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea.
Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal. Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a declarat nord-irlandezul.