Belarus – România 0-0. Ce șansă am ratat! „Tricolorii” continuă în genunchi drumul spre Euro 2024, dar calculele se complică. Situația grupei
România și Belarus au remizat, 0-0, în etapa a 7-a din preliminariile Euro 2024. Astfel, în urma acestui meci, „tricolorii” rămân pe locul 2 în Grupa I, cu 13 puncte obținute.
Meciurile Israelului, principala rivală a României pentru locul 2, pe care ar fi trebuit să le dispute cu Elveția și Kosovo, în această lună, au fost amânate din cauza războiului pornit de gruparea Hamas.
Belarus – România 0-0
Min. 90+5. Final de meci!
Min. 69. Ocazie pentru România! Stanciu pătrunde în careu și, după câteva driblinguri, trimite un șut plasat, însă mingea trece puțin pe lângă poartă și iese în afara terenului.
Min. 54. Ocazie pentru România! Răzvan Marin trimite o „torpilă” din afara careului, însă portarul gazdelor deviază mingea în corner.
Min. 46. A început repriza a doua!
Min. 45+1. Finalul primei reprize!
Min. 15. Ocazie pentru România! Alibec trimite un șut puternic din marginea careului, însă portarul gazdelor parează în corner.
Min. 7. Ocazie pentru Belarus! Klimovich trimite mingea puțin pe lângă poarta României.
Min. 1. A începute meciul!
Echipele de start de la Belarus – România:
România: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. A. Burcă, 11. N. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu (cpt.) – 20. D. Man, 7. Alibec, 9. Drăguș.
Rezerve: 1. Niță, 16. Târnovanu – 4. Racovițan, 6. M. Marin, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 14. Hagi, 17. Fl. Coman, 19. Olaru, 21. Moruțan, 22. Munteanu, 23. Sorescu
Selecționer: Edward Iordănescu
Belarus: 12. Ignatovich – 5. Polyakov, 20. Volkov, 6. Politevich-cpt., 2. Pechenin – 15. Korzun, 9. Ebong – 4. Yuzepchuk, 19. Klimovich, 7. Kontsevoi – 11. Morozov.
Rezerve: 1. Kudravets, 16. Rudzenok – 3. Parkhomenko, 8. Karpitski, 10. Bakhar, 13. Bocharov, 14. Karpovich, 17. Gromyko, 18. Malkevich, 21. Borodin, 22. Pavlovets, 23. Antilevski
Selecționer: Carlos Alos Ferrer
Cu o victorie, tricolorii nu doar că ar spori considerabil șansele de calificare la turneul final, dar s-ar instala pe prima poziție în clasamentul grupei I, având în vedere că Israel – Elveția a fost amânat. Acesta din urmă se va disputa pe 15 noiembrie, în contextul războiului din „Țara Sfântă”
De partea cealaltă, Belarus nu mai păstrează decât șanse teoretice la calificare, în condițiile în care ocupă poziția a patra în Grupa I, cu doar 4 puncte după 6 meciuri. Edi Iordănescu s-a arătat încrezător în șansele ca elevii săi să obțină cele trei puncte, dar a catalogat drept „catastrofal” gazonul de pe arena din Budapesta.
„Ne-am consolidat un statut în grupă. Suntem cu șanse reale la calificare și avem datoria să facem pentru a aduce trei puncte necesare în clasament. Facem pași spre obiectivul nostru și asta ne bucură. Suntem neînvinși, nu ne-a fost teamă de nimeni, suntem concentrați, foarte responsabili, cred că gestionez un grup inteligent și ei conștientizează importanța momentului.
Este bine că suntem puși în situația asta pentru că avem șanse la calificare. Îmi doresc echilibru, consistență, stabilitate, îmi doresc un joc clar și sunt conștient că sunt multe lucruri care se pot întâmpla într-un joc. Nu mă interesează când vom marca, dar vreau să ducem punctele acasă.
E catastrofal (n.r. gazonul). E o lipsă de respect față de noi, nu e firesc. Am fost învățați să depășim obstacole, au fost momente mult mai grele, suntem pregătiți să trecem și de acest obstacol. O suprafață nu ne poate împiedica din drumul nostru. Se putea găsi un alt stadion în apropiere. Nu avem o altă opțiune decât să intrăm, să jucăm ce avem mai bun”, a declarat selecționerul României, în cadrul conferinței de presă.