Unul dintre cei mai importanți jucători străini ce au jucat vreodată în prima ligă, Giedrius Arlauskis, s-a retras din cariera de jucător.
Fotbalistul din Lithuania a cucerit șapte campionate în țara noastră, cu trei formații diferite: Unirea Urziceni, FCSB și CFR Cluj.
Fotbalistul a vorbit despre relația pe care acesta o avea cu Gigi Becali. El a jucat la FCSB un sezon, 2014-2015, când, antrenat de Costel Gâlcă, a cucerit campionatul. Acela a fost ultimul titlu câștigat de o echipă din capitală.
Arlauskis, titular în acel sezon, spune că nu s-a văzut niciodată cu Gigi Becali. El nu a fost prezentat la palat, deoarece patronul de la FCSB era închis în momentul transferului său.
Spune că în perioada petrecută la FCSB, acesta nu a vorbit niciodată direct cu Becali. În schimb, își amintește de o ședință avută cu Becali, după eliberarea lui, când acesta i-a spus că el este ”maimuța lui”.
„Niciodată nu am vorbit cu Gigi Becali între patru ochi. Atât de simpatic omul şi nu am reuşit să stau de vorbă. Când mai vin jucători la Steaua, merg la Palat. Eu nu am fost. N-am stat niciodată cu el. Când am câştigat titlul, am făcut show acolo cu Gigi. Chiar a venit şi la antrenament şi la şedinţe. Când a ieşit din puşcărie a venit direct la şedinţă.
Eram la hotel. A făcut spectacol. Dacă n-am râs… Nu ştiam dacă este şedinţa serioasă sau nu. Îi lua pe fiecare în parte: «Tu ce tragi şorţul?». Pe fiecare îi lua. Eu abia aşteptam, că jucam foarte bine la Steaua.
Eram beton. Tot stăteam şi când să ajungă la mine a sărit peste. I-am zis: «Şi eu?». Mi-a spus «Tu eşti maimuţa mea». Era şi serios şi caterincă. Cu râsul lui inconfundabil.
Mă uitam la alţii dacă pot să râd sau nu. E ceartă sau nu? A fost cel mai bun stand-up comedy. A făcut spectacol cu jucătorii. A venit şi el după o pauză şi avea chef. Atunci nu a făcut echipa”, a declarat Arlauskis, potrivit Fanatik.
40 de meciuri a adunat Arlauskis, în tricoul actualului lider din prima divizie. A primit 31 de goluri și a terminat 18 meciuri fără gol primit.
CFR Cluj, Unirea Urziceni, Siauliai, Rubin Kazan, Al-Shabab, Universitatea Craiova, Espanyol și Watford sunt celelalte echipe din CV-ul lui.