Becali, război cu Radu Naum după ce l-a auzit în direct: „Ai ceva la cap? Nu vezi că te faci de râs?” Ce l-a scos din sărite
Gigi Becali s-a luat de Radu Naum la o zi după victoria FCSB-ului cu Poli Iași. Miliardarul nu l-a iertat pe realizatorul tv pentru declarațiile făcute împotriva echipei sale.
Imediat după meciul FCSB – Poli, 2-1, Naum a spus la Digi Sport că Darius Olaru merita să fie eliminat pentru o intrare dură la un fotbalist al moldovenilor.
Ieșirea moderatorului nu i-a picat deloc bine lui Gigi Becali.
Patronul FCSB, atac dur la Naum
Câtă oftică! Îți dai seama ce minte întunecată la Naum? Că trebuia roșu la Olaru. I-a alunecat piciorul de pe minge. Cum să-i dai roșu? Câtă oftică. Am 5 din 5. Ești nebun? Ai ceva la cap? Nu vezi că te faci de râs? Din Europa ne-a scos cine ne-a scos. Da’ am 5 din 5 în România. Ce ofticați sunt ei când vâd că eu din fotoliu fac 5 din 5. Din sufragerie să faci 5 din 5, îți dai seama? Bă, îți dai seama?, a spus Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera nu este la primul atac la adresa lui Naum. În trecut, Becali a intervenit în direct la Digi Sport și s-a certat în direct cu realizatorul.
FCSB este lider incontestabil în Superliga după meciul cu Poli Iași, scor 2-1. După victoria cu moldovenii, echipa lui Becali a ajuns la al cincilea succes consecutiv.