Gigi Becali vrea să-l păstreze pe Florinel Coman la FCSB și din vară.
Are de gând să-i ofere un salariu unic pentru România, în valoare de 60 000 de euro pe lună. Coman câștigă în prezent jumătate din această sumă și ar vrea să părăsească FCSB după Campionatul European.
„Înainte, erau banii de Champions League 3-4 milioane în grupe. Acum se dau 50 de milioane. Am dat prime de 120 000, de 100 000. Cine mai dă 120 000 primă? Ziceți voi! Lui Florinel Coman i-am zis că-i dau salariu 60 000 pe lună, îi dublez contarctul dacă nu are ofertă la vară. El a spus că vrea să plece. Și eu vreau, că am de gând să-mi scot banii pe el. Nu există contract de 60 000 de euro în România, dar nici fotbalist cum e Coman nu există. Dacă nu are ofertă, îi dublez salariul. Are și la intrarea în Champions League primă de 300 000 de euro, Chiricheș are 200 000”, a spus Becali la Fanatik Superliga.
Gigi nu vrea să le plătească fotbaliștilor nicio primă pentru campionat. Numai performanța europeană, tradusă în venituri mari de la UEFA, se premiază la FCSB.
„Nu există primă de titlu. Trebuie să produci bani ca să iei bani. Există primă europeană. Depinde de jucător, fiecare are o sumă”, a spus Becali, dezvăluind apoi ce i-a transmis lui Florinel Coman în ultima discuție directă pe care au avut-o: „I-am zis să nu se hazardeze. Dacă îi fac 60 000 pe lună, ajunge la 750 000 pe an. El vrea afară, vreau și eu să iau banii pe el. Dar, dacă nu se duce, vreau să fie mulțumit la mine”.
Recent, Coman a avut o propunere din Argentina. Un club sud-american ar fi fost gata să-i achite clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro, dar „Mbappe” a discutat cu Becali și a decis să rămână pentru moment în România. Pentru Coman ar exista interes și din Qatar, de la Al Duhail.