Gigi Becali nu e supărat pe Leo Strizu după ce antrenorul a hotărât să plece de la FCSB.
Becali și Strizu au o relație apropiată, dar patronul FCSB nu s-a simțit trădat de ruptura bruscă de după jocul cu Petrolul.
„Lăsați-mă în pace cu Strizu. Nu stau eu de el acum. Am altele pe cap. Eu i-am spus prin cineva ce să facă. Dacă nu a vrut, e treaba lui”, a spus Becali pentru PRO Sport.
Foarte aproape de banca FCSB ar fi acum Corneliu Ionescu, actualul șef al centrului de juniori al clubului. Ionescu e posesor al Licenței PRO și ar putea să-i ia locul lui Strizu în acte. De pregătirea echipei se vor ocupa în continuare Mihai Pintilii și membrii staff-ului său.
Roș-albaștrii au câștigat 4 dintre cele 5 meciuri disputate în luna februarie. Au trecut pe lângă 3 puncte și cu Universitatea Craiova, dar au fost egalați în prelungiri de Koljic. Bosniacul i-a pedepsit pe steliști, care au irosit numeroase oportunități pe parcursul jocului. FCSB e acum pe 3 în Liga 1, cu 54 de puncte, 7 sub liderul Farul. Până la finalul sezonului regular mai sunt două etape. FCSB are de jucat cu UTA (duminică, 21:00), în deplasare, apoi cu Sepsi (duminică, 12 martie, ora 21:00), pe teren propriu.