Becali a trecut peste decizia lui Mihai Stoica și a întors totul în ultima clipă! Ce voia să facă oficialul, alături de staff-ul tehnic, la ultimele etape din campionat
Gigi Becali a dat ordinul după ce FCSB a cucerit titlul, fără să țină cont de hotărârea pe care era gata s-o ia Mihai Stoica. Acesta din urmă își dorea să adopte o strategie total diferită pentru ultimele etape din campionat.
FCSB a devenit deja campioană după victoria obținută în fața Farului, scor 2-1. Trofeul și medaliile vor fi decernate, însă, abia după meciul cu CFR Cluj de sâmbătă, 11 mai.
Gigi Becali a dat ordinul, trecând peste decizia lui Mihai Stoica. Ce avea de gând să facă oficialul
Întrebat despre modul în care va fi abordat finalul de sezon, Mihai Stoica a dezvăluit că intenționa să le ofere o scurtă vacanță celor mai importanți jucători din angrenajul echipei. Este vorba despre Darius Olaru, Florinel Coman, Adrian Șut și Ștefan Târnovanu.
Prin urmare, aceștia ar fi lipsit de la meciul cu Universitatea Craiova, urmând să revină pe teren în ultima etapă pentru ceremonia de decernare a trofeului. Planul a fost dat peste cap de Gigi Becali, care a venit cu un ordin cât se poate de clar: echipa de bază să intre pe teren în toate cele trei partide rămase până la finalul sezonului.
„Vom juca cu prima echipă. Aşa a hotărât Gigi şi vom juca cu prima echipă. Dacă era după mine, pe Şut, pe Olaru, pe Coman şi pe Târnovanu i-aş fi lăsat să plece.
Aş fi vrut să plece 10 zile să-şi facă vacanţa şi apoi să joace cu CFR Cluj când se decernează trofeul. Pentru meciul cu Craiova i-aş fi lăsat în vacanţă. Gigi vrea să jucăm cu prima echipa. Nu voi mai încerca să-l conving, s-a finalizat discuţia”, a declarat managerul general al formației din Berceni la Orange Sport.
Becali vrea să-l „apere” pe nașul Hagi
De altfel, Gigi Becali a dezvăluit motivul pentru care a solicitat ca jucătorii importanți să nu plece în vacanță. Dorința sa este aceea de a-l ajuta pe nașul Gică Hagi să câștige lupta pentru locul doi, ocupat acum de CFR Cluj. Farul se află pe ultima treaptă a podiumului, la două puncte distanță.
„Nu ar fi corect! Pot să le dau vacanță, dar nu este corect! Trebuie să-l apăr pe Nașul! Nu pot să-l las… Câștigă el locul doi, dacă eu bag copii cu Universitatea Craiova și CFR Cluj…
Nu este corect, dreptatea trebuie să fie departe. Ai jucat cu Farul și ai câștigat, trebuie să joci și cu celelalte echipe. Se joacă locul doi, nu pleacă nimeni în vacanță”, a spus latifundiarul din Pipera la Digi Sport.