Becali a făcut criză de râs când a aflat ce poreclă i-a pus Adi Mutu: “Dar lor ce le-am făcut?!”
Gigi Becali a aflat cum l-a poreclit Adrian Mutu și nu s-a mai putut abține. A râs pe săturate, în direct, după care a ținut să-i transmită un mesaj „Briliantului”.
Cu două etape înainte de a se trage cortina peste sezonul regular, FCSB ocupă prima poziție, cu 61 de puncte. CFR Cluj continuă să spere la titlu, chiar dacă distanța este de 11 puncte.
Gigi Becali s-a amuzat copios când a aflat cum a fost poreclit de Adrian Mutu
Dată fiind tendința lui Gigi Becali de a pune presiune pe contracandidate prin afirmațiile făcute în spațiul public, Adrian Mutu i-a atribuit o poreclă specială: „Master of Destabilization (n.r. Maestrul Destabilizării).
Surprinzător sau nu, Gigi Becali nu a fost deranjat. Ba chiar a avut o criză de râs când a aflat și i-a transmis tehnicianului că ar trebui să-i mulțumească, întrucât îi oferă șansa de a obține locul al doilea, destabilizând Rapidul.
„Cu ce i-am destabilizat pe ei? La ei nu am destabilizat nimic. Trebuie să se bucure (n.r. că îi destabilizează pe Rapid) ca să poată să ia locul 2 (râde). Lasă, să le fie frică! Să îi fie frică şi lui Vassaras, să ne dea arbitrii corecţi. Am glumit prea mult şi din glumă în glumă mai spunem şi o prostie, apoi mă cheamă iar la comisii.
Nu mi-e frică, dar nu ai ce să le faci îţi dă amendă pe care să nu o poţi contesta la TAS. Nu ai ce să le faci. Am spus avocatului că o să contest la tribunal. Şi 500 de lei poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Merg la justiţie dacă ai ceva la cap”, a declarat Becali, potrivit fanatik.ro.
Ce a spus Mutu despre „omenia” din fotbalul românesc
Cu puțin timp în urmă, patronul FCSB-ului a invocat, mai în glumă, mai în serios, o așa numită „omenie” de care ar beneficia principala urmăritoare, Rapid. Discursul său a stârnit, evident, o mulțime de reacții.
Așa a căpătat Gigi Becali noua poreclă din partea lui Adrian Mutu, care și-a exprimat convingerea că în fotbalul românesc nu mai există jocuri de culise. Acesta i-a caracterizat, de asemenea, pe finanțatorii celor mai importante echipe.
„Nu cred că mai există omenii în fotbalul românesc. Îmi place cuvântul, dar depinde în ce situații. Dacă vorbim despre situația la care faci tu aluzie nu vreau să mă pronunț. Nu îmi dau cu părerea despre ce spun patronii.
Nu ține de competența mea. Ei acolo cu ei și noi antrenorii între noi. În fotbal nu mai există acest lucru. Sunt echipe, cum a fost Galațiul, care nu sunt de valoarea noastră, dar care au jucat cu mare ambiție. Bravo lor! Și mai sunt și alte echipe la fel.
Sportul nu trebuie să aibă parte de „omenii”. Nu există. O înfrângere usturătoare te poate învăța multe. Gigi (n.r. Becali) este și „Master of Destabilisation”. Acum am văzut că vine și domnul Șucu, pe Neluțu îl știm. Vă dați seama ce o să iasă cu ei și cu Mihai Rotaru. Sunt oameni care stăpânesc bine arta conversației și a destabilizării”, a spus „Briliantul” pentru sursa citată.