Canadianul Alphonso Davies mai are contract cu bavarezii până în 2025. Acesta este dorit de Real Madrid, însă germanii nu vor să-l piardă gratis. Mai multe surse au notat că șefii lui Real Madrid s-ar fi interesat de serviciile fundașului stânga și ar fi început deja negocierile.
Directorul sportiv al bavarezilor, Max Eberl, a dat de înțeles că unul dintre obiectivele imediate ale clubului este prelungirea contractului lui Davies. Potrivit As.com, conducerea lui Bayern a purtat deja primele discuții cu canadianul, însă nu au ajuns la niciun rezultat, întrucât fundașul are pretenții financiare ridicate pe care germanii nu i le pot satisface. Davies cere o majorare a salariului consistentă, până la aproximativ 20 de milioane de euro pe sezon, în condițiile în care în prezent acesta câștigă între 13, cu bonusuri incluse.
În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un numitor comun, cei de la Bayern sunt dispuși să-l lase pe Davies să plece vara aceasta pentru a nu-l pierde gratis odată cu expirarea contractului, în 2025. Rămâne de văzut însă dacă Real Madrid vrea să scoată o sumă consistentă de bani din buzunar pentru tânărul canadian sau dacă sunt dispuși să-l aștepte un an. Baverezii nu vor să se repete ”cazul Alaba”, semnat de Real Madrid la cost 0.
Oficialii lui Bayern s-au mobilizat rapid și au pus deja ochii pe câțiva posibili înlocuitori. Venirea lui Theo Hernandez, acum la AC Milan, este o variantă.
Alphonso Davies a ajuns pe Allianz Arena în 2018, când avea doar 17 ani. Canadianul a impresionat și a devenit titular în scurt timp, având în momentul de față 183 de meciuri în tricoul bavarezilor.