„Bauza joacă în ritm cu mine”. Pițurcă s-a întâlnit cu Mititelu și i-a distrus jucătorii de la care așteaptă milioane! „Nu cred că a înțeles”

03 05. 2024, 09:50
Victor Piturca la conferinta de presa de dupa meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CSM Politehnica Iasi, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 4 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Victor Pițurcă și Adrian Mititelu au fost implicați într-un scandal dur. Cei doi au fost certați ani buni, iar tensiunile dintre cei doi aveau să ducă la dezafilierea Craiovei, care a avut loc în 2011.

Totul a pornit de la rezilierea contractului dintre cei doi. Pițurcă trebuia să primească aproape șapte milioane de euro, cât reprezenta clauza de reziliere. Încă există procese pe rol, pe acest subiect.

Mititelu și Pițurcă au vorbit

Se pare că, deși încă există dispute pe rol pentru acei bani, Victor Pițurcă și Adrian Mititelu au ajuns la relații mai bune. Antrenorul spune că i-a spus oficialului oltean că nu are un lot competitiv, în acest moment.

„Cu Mititelu m-am întâlnit în Craiova acum câteva luni. E vorba de banii pe care trebuie să îi primesc. Era o chestie la TAS, mă întâlnisem să mă roage să retrag cererea de la TAS. Până la urmă, a avut el câștig de cauză. E o regulă care la FIFA s-a scos, dar la FRF încă mai există. M-am întâlnit cu el la hotel, pentru prima dată, și am stat puțin de vorbă.

I-am zis: «Băi, nu mai spera la cupe europene! Ai echipă slabă. Din 18 jucători străini nu e unul bun. Bauza are calități, dar acela de la Csikszereda, nu de acum». Bauza joacă într-un ritm ca mine, foarte ușor. După ce că sunt modești, mai sunt și nepregătiți. Cel mai bun de la ei a fost Chițu, care e român. Uite că se bate la retrogradare și mi-ar părea rău, că e o echipă din Craiova. Nu cred că a înțeles ce i-am zis. L-am văzut ce mai declara, că vezi doamne ce jucători buni are. Păi nu sunt buni, că uite unde ești.

I-am spus: «Băi Adriane, ai adus 17-18 jucători. Nu ai și tu 2-3 valoroși? Nu ai». Când patronul se implică, așa cum o face și el, jucătorii nu se mai antrenează cum trebuie, iar antrenorul se pliază pe doleanțele jucătorilor. Nu pot alerga. Când joacă cu echipa lui Dorinel, sunt obligate și celelalte echipe să alerge, dar nu pot”, a declarat Pițurcă la GSP.

AUDIO – Ședința în care s-a votat dezafilierea Craiovei, publicată de Adrian Mititelu în 2017