Bătaie pe semnătura lui Drăgușin! Juve se luptă cu nemții și englezii pentru fundașul român!

04 01. 2021, 17:36
dragusin

Bătaie pe semnătura lui Drăgușin. La doar 18 ani fundașul român trăiește un moment important al carierei. A fost inclus de UEFA pe lista celor 50 de fotbaliști de urmărit în 2021. Fundașul lui Juventus este văzut ca un jucător cu mare potențial.

Se pare că același lucru îl consideră și o grupare puternică din Bundesliga. Aceasta este gata să îl „fure” pe fotbalist de la Juventus.

Bătaie pe semnătura lui Drăgușin

Drăgușin a prins echipa antrenată de Andrea Pirlo în 2020 și calitățile lui l-au făcut să se remarce imediat în ochii specialiștilor. Forța fizică impresionantă și calmul arătat pe teren reprezintă semnele unui fundaș de calitate. Chiar dacă nu s-a impus în primul „11” la „Bătrâna Doamnă”, potențialul lui nu a rămas neremarcat.

Contractul fotbalistului expiră în vara viitoare și de aceea a devenit interesant pentru foarte multe formații. Dacă va dori să îl păstreze Juventus va trebui să negocieze cu jucătorul și impresarula cestuia, Florin Manea

Iar variantele nu lipsesc pentru Drăgușin.

Leipzig îl vrea neaapărat.

Gruparea de pe locul 2 în Bundesliga a pus și ea ochii pe fotbalistul român. Echipa antrenată de Julian Nagelsmann se luptă la titlu cu Bayern și este calificată în optimile Ligii Campionilor. În plus nemții sunt cunoscuți pentru modul cum cresc jucătorii tineri.

Luptă mare pentru semnătura românului

La Juventus, Drăgușin va avea probleme să prindă primul „11”. În fața lui se află veteranii Bonucci și Chiellini, căpitanul torinez. Dar și fundașul de aproape 80 de milioane de euro, Mathijs de Ligt, fostul jucător de la Ajax. De aceea, Drăgușin ar putea fi tentat să aleagă să meargă în Bundesliga, unde ar avea mai multe șanse să joace.

Impresarul Florin Manea anunță că Drăgușin este dorit și în Premier League. Mai multe grupări îl urmăresc atente pe fotbalistul român și ar putea interveni în discuții. Oricum Drăgușin va încasa un salariu mai mare. În acest moment încasează 3000 de euro lunar, dar noua înțelegere îi va aduce 80.000 de euro pe lună, aproximativ 1 milion de euro pe an.

Adoră să se antreneze cu Ronaldo.

Pentru fotbalistul român, tentația de a continua să joace alături de nume uriașe ca Buffon sau Cristiano Ronaldo, ar putea înclina balanța în favoarea rămânerii la Juventus. Drăgușin a vorbit despre experiența de a se pregăti și de a primi sfaturi de la cel care mai are puțin și va deveni cel mai bun marcator din istorie.

Și antrenorul Pirlo are o părere bună de Drăgușin. Tehnicianul italian este pregătit să îi dea mai multe șanse în acest sezon și nu mai dorește alt fundaș.