Laurențiu Reghecampf e la mare căutare în Arabia Saudită. Două cluburi se luptă pentru semnătura sa, conform celei mai recente informații oferite de presa de la Riad.
La aproape o săptămână distanță de momentul în care a părăsit Universitatea Craiova, denunțând unilateral contractul, Reghe încă nu a preluat noua echipă. Inițial era dat ca sigur la Al Tai, unde evoluează Andrei Cordea și Marco Dugandzic, dar aceasta nu s-a despărțit oficial de croatul Kresimir Rezic.
Ba mai mult, presa saudită a anunțat că Al Riad s-a arătat la rândul ei interesată de serviciile tehnicianului român. Rămâne de văzut care va reuși până la urmă să-l convingă.
„O sursă a declarat pentru Shooot: ’Există o competiție între Al-Tai și Riyadh pentru semnătura antrenorului român Laurențiu Reghecampf”, au transmis cei de la Shoot, prin intermediul rețelelor de socializare.
În altă ordine de idei, Universitatea Craiova nu a reușit să obțină decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în fața Universității Cluj, la primul meci fără Laurențiu Reghecampf pe bancă. La flash-interviul de după meci nu a fost prezent noul antrenor principal, Corneliu Papură, ci secundul Dragoș Bon, care a avut un discurs extrem de dur la adresa jucătorilor.
„Este un rezultat care ne nemulțumește, vizam toate cele trei puncte, ne-am bătut joc de noi în repriza secundă, trebuie să fim mai atenți, să închidem jocul, nu trebuia să îi lăsăm să vină peste noi. Nu am avut o atitudine de echipă mare și ne pare rău că nu am reușit să câștigăm. Nu a fost o retragere comandată de pe margine, dar am avut șanse să închidem jocul, am avut o ocazie rarisimă.
Așa se întâmplă în fotbal, dacă nu ești pragmatic ai de suferit. Nu e o scuză că sunt relaxați, nu trebuie să apară relaxarea la niciun jucător. Din punctul meu de vedere, nu e o scuză. Dacă sunt jucători care au momente de relaxare în timpul meciurilor, vor avea de pierdut în carieră. Nu e ușor de explicat acea ratare, suntem o formație cu jucători cu experiență, asta ar trebui să o arate prin constanță, dar uneori la nivel declarativ suntem mai constanți decât pe teren”, a declarat Dragoș Bon.