Rapid nu a reușit să ia niciun trofeu în anul centenarului, dar speră să se revanșeze în acest sezon. După 13 runde disputate din Superliga, giuleștenii se află pe locul 3, cu 23 de puncte, șapte mai puține față de liderul FCSB.
Însă, peste două runde, mai exact duminică, 5 noiembrie, pe Arena Națională, de la 20:30, va fi derby-ul dintre cele două rivale, meci care va avea și conotații importante asupra clasamentului.
Giuleștenii au parte de liniște financiară în acest sezon datorită lui Dan Șucu (60 de ani), acționarul majoritar al echipei. De altfel, omul de afaceri este lăudat pentru acest aspect, dar și pentru că a dezvoltat și dezvoltă în continuare centrul de copii și juniori.
Brusc, se pare că Academia Rapid a început să atragă ca un magnet. Tot mai mulți oameni importanți din viața politico-socială a României și-at fi îndrumat copiii către gruparea de lângă Grant. Cel puțin asta susține Florin Manea. Agentul FIFA și un apropiat al Rapidului, a spus ce a remarcat la centrul de pregătire al juniorilor.
”Rapid are istorie mare. Familia mea face parte din istoria Rapidului. Tata a fost acolo din 1965 până în 1987, cu șase luni întrerupere. Apoi a fost acolo președinte, de toate. Are vreo 40 de ani petrecuți la Rapid, dacă nu și mai mult.
Pentru mine, Rapid, mai ales înainte de Revoluție, a fost spiritul. Eram mereu în opoziție. Mi-aduc aminte de scandările: ‘Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin’ / ‘Ceaușescu și Partidul / Au retrogradat Rapidul’.”. Erau niște scandări care erau foarte riscante. La un meci cu Sportul, în Regie, când au început să scandeze, cei de la Securitate au venit ca să le facă poze, iar toată galeria s-a întors cu spatele și și-au dat pantalonii jos. Era în ’89, au venit mulți și au început să fotografieze. Cine? Cei care conduc acum cluburile. Ei conduc.
Bârfitorii spun că ăia care erau atunci, conduc acum Rapidul. Așa se bârfește. Nu știu, glumesc, nu vreau să insinuez”, a spus Manea, prezent în studioul emisiunii PlaySport Live.
Manea a mai remarcat și cum multe vedete din România și-au adus copiii să învețe fotbal la Rapid.
”Dar mă uitam acum la juniorii Rapidului, e ceva spectaculos. E băiatul lui Tăriceanu, e nepotul lui Iliescu. Toată politica română e la Rapid, la Academie. Eu nu sunt obișnuit cu așa ceva. Eu eram obișnuit cu vremurile alea în care nu aveam jambiere. Acum e un lux acolo, ce n-ai văzut. E și băiatul lui Măruță, și actori, deci e un showbiz total.
Una peste alta, îmi place că banii sunt la zi, sunt plătite taxele la stat, devenim solizi”, a mai spus Manea, la PlaySport.