Baba Alhassan pune presiune pe Gigi Becali de la prima conferință de presă. „De ce să nu fiu titular?”. Video & Foto
FCSB și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, achizițiile din această iarnă, înainte de plecarea echipei în cantonament.
Astfel, la baza din Berceni, Baba Alhassan și Luis Phelipe au fost chestionați de jurnaliști, după transferul la lider.
Baba Alhassan, fericit după ce a semnat cu FCSB
Baba Alhassan a spus că principalul său obiectiv, la FCSB, este câștigarea campionatului. Spune despre echipa din capitală că este cea mai mare din România.
Colegii de la Hermannstadt i-au spus să vină la FCSB, deoarece acest club este unul profesionist. Crede că va fi titular.
„Sunt foarte fericit și onorat să fiu aici. Este o plăcere să ajung la un astfel de club. Voi da totul pentru echipă, pentru câștigarea titlului. Știu că FCSB e cel mai mare club din România. Când am auzit de ei că mă vor, am fost fericit, am acceptat. Toată lumea vrea să fie aici. Am auzit multe despre acest club. La Hermannstadt am avut colegi care au jucat aici, iar tot ce mi-au spus a fost pozitiv. A fost o mare surpriză că m-a vrut FCSB. Sunt mulți jucători de calitate aici. Din punctul meu de vedere, toți au calitate.
Sunt multe echipe care vor să câștige titlul și se întăresc. Nu va fi simplu și va fi nevoie să facem mai mult decât am făcut până acum. Cred că Rapid, Craiova și CFR sunt echipele care se bat la titlu cu noi. Presiune e peste tot. La unele cluburi este și mai mare. De aceea e un club mare. Depinde de mine să nu ascult prea mult ce apare în presă și să mă concentrez la ce îmi spune antrenorul. Nu l-am cunoscut încă personal pe patron. De ce să nu fiu titular? Depinde de mine”. – Alhassan