În urma meciului CFR Cluj – FCSB, care s-a încheiat cu scorul de 1-1, a avut loc o dispută între foștii arbitri Ion Crăciunescu și Marius Avram.
Controversa a fost alimentată de golul anulat al lui Florinel Coman, care a generat opinii contradictorii.
Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu au susținut că fotbalistul lui FCSB a comis fault, în timp ce Marius Avram a considerat că totul este regulamentar. Marius Avram, fostul „central” cu ecuson FIFA, nu a putut trece cu vederea afirmațiile lui Ion Crăciunescu.
Marius Avra consideră că arbitrul finalei Champions League din 1995 nu oferă o analiză profesionistă. Fiul lui Vasile Avram a declarat pentru iAM Sport: ”Am încercat să înțeleg care sunt motivele care au dus la aceste atacuri repet, neprovocate, la adresa mea din partea unui fost arbitru. Probabil iminenta irelevanță a generat un fel de invidie, de panică.”
El a adăugat că publicul din România este foarte pretențios și vrea mai mult decât “caterincă”, jigniri, ironii ieftine și “hâhâiala”. El a subliniat că lumea vrea analiză profesionistă, criterii, legile jocului, instrucțiuni FIFA și UEFA, să înțeleagă cum gândesc, la ce se uită arbitrii, care sunt procedurile și așa mai departe.
Avram a continuat: „Voi continua să îmi fac treaba așa cum cred eu că e mai bine, pentru a oferi iubitorilor fotbalului o înțelegere mai bună a arbitrajului. În fotbalul românesc există așa-ziși “dinozauri”, dar nu sunt unii care sperie, ci unii care mai mult amuză. Acești “dinozauri” simt că se apropie asteroidul irelevanței care va duce la dispariția lor și intră în panică, atacă, “mușcă”, jignesc oameni a căror singură vină este că au altă părere. Indiferent de zbaterile lor, publicul inteligent va face diferența și îmi place să cred că trăiesc încă într-o țară în care, dacă exprim o părere, nu sunt obligat să accept jignirile nimănui”.
Într-o intervenție la Digi Sport, Ion Crăciunescu a avut o reacție puternică la poziția lui Marius Avram. „Nu mă comparați pe mine cu Marius Avram! Ce mare arbitru a fost Marius Avram? Eu nu mai sunt analist Digi Sport? E Marius Avram?! M-am ascuns după Marius Avram! Pe mine să mă puneți după Porumboiu, după Balaj, după Tudor, nu după alții”, a declarat Ion Crăciunescu.