Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, a primit o condamnare de 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare după ce în 2019 a provocat un accident rutier, în urma căruia un tânăr a decedat. În ciuda faptului că el a fost depistat ulterior pozitiv atât la alcool-test, cât și la drug-test, avocatul său susține că această pedeapsă este una injustă.
Florin Durgheu este de părere că verdictul corect în această speță ar fi fost cel de „culpă comună”, întrucât, susține el, și victima lui Mario Iorgulescu s-ar fi aflat la acel moment sub influența unor substanțe interzise. De asemenea, avocatul a făcut apel și la faptul că fiul lui Gino Iorgulescu se află în prezent într-o stare destul de precară, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental, după acel accident.
El a făcut acuze grave și a folosit termeni extrem de duri, precum „mascaradă judiciară” sau „execuție”. De asemenea, avocatul a făcut chiar și o comparație între această pedeapsă și și verdicte date de instanțe pentru spețe de terorism.
„Eu nu mă așteptam ca decizia să fie practică, mă așteptam ca execuția să fie desăvârșită. Eram convins că se va pronunța o pedeapsă de la 10-12 ani în sus. 15 m-a surprins pentru că am văzut modalitatea în care s-a desfășurat această mascaradă judiciară încă din faza de urmărire penală, când nu s-a ținut cont că Mario Iorgulescu, din păcate, e o persoană care are reale probleme de sănătate, de natură psihică.
Nu s-a ținut cont că nu poate fi vorba de ucidere din culpă cât timp victima era drogată, avea o cantitate mare de droguri stabilită prin actele medicale, nu purta centura de siguranță și circula neregulamentar pe banda a doua. Încadrarea corectă era culpă comună, doar că inițial s-a pornit pe culpa exclusivă a lui Mario Iorgulescu.
N-am înțeles și nu cred că în istoria justiției din România mai este o astfel de speță în care victima să fie drogată la volan și culpa să fie exclusiv a celuilalt. După aceea, execuția s-a desăvârșit și s-a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă în omor. S-au respins toate probele prezentate și, astfel, s-a ajuns la această soluție absolut halucinantă. Există la nivel european teroriști care au luat pedepse semnificativ mai mici”, a spus avocatul lui Mario Iorgulescu, potrivit prosport.ro.