Elias Charalambous a oferit ultimele detalii înaintea meciului cu Farul din penultima etapă a playoff-ului Superligii. Rezultatul său ar putea decide campioana actualei ediții.
Înaintea fluierului de start, elevii lui Gică Hagi domină clasamentul, dar au doar un punct avans față de vicecampioană și sunt obligați să câștige pentru a cuceri titlul. În caz contrar, suspansul se va prelungi până la finalul stagiunii.
Elias Charalambous a admis că echipa sa va avea parte de un meci „de suferință”, dar s-a arătat optimist în privința șanselor de a obține toate cele trei puncte, datorită jucătorilor pe care îi are sub comandă. Duelul este programat duminică, 21 mai, la ora 21:00.
„Nu este nimic diferit față de săptămânile trecute, dar cred că puteți să înțelegeți că acesta este modul de a menține echipa. Mereu ne gândim la următorul meci și dacă nu am fi urmat acest proces nu am fi fost astăzi aici. Pentru mâine, cel mai important este să fim concentrați încă din primul minut.
După cum am mai spus, întâlnim una dintre cele mai bune echipe din campionat, poate cea mai bună. Știm că trebuie să suferim din nou, dar ce mă ține pozitiv este că avem cei mai de calitate jucători, dar asta nu este de ajuns”, a declarat tehnicianul cipriot al FCSB-ului, la conferința de presă.
De asemenea, acesta a subliniat că meciul care se poate dovedi decisiv în lupta la titlu va avea o importanță enormă în primul rând pentru jucători și i-a avertizat să-și mențină concentrarea la cote maxime. O victorie în fața Farului i-ar duce pe roș-albaștri în fruntea clasamentului înaintea ultimei etape din acest sezon, în care vor primi vizita Rapidului.
„Sunt fericit că jucătorii mei au o mentalitate extraordinară. Mentalitatea pe care o arată în fiecare săptămână mă face fericit, în special în aceste momente dificile. Trebuie să fim umili să ținem capul jos și să muncim. Știm că o să fie un meci greu, știm că vom suferi foarte mult, dar vom merge să dăm totul.
Cel mai important pentru noi e prestația pe care o să o avem, nu ne gândim la adversari. Este cel mai important meci pentru jucători, nu pentru mine. Sper să câștigăm acest meci, în special pentru jucători, dar și pentru fani”, a mai spus Elias Charalambous.