Autogolul lui Takayuki Seto va face înconjurul lumii. Japonezul de la Petrolul a marcat fabulos în propria poartă, cu Hermannstadt. FOTO

Robert Zanfir 10.09.2022, 16:49
Autogolul lui Takayuki Seto va face înconjurul lumii. Japonezul de la Petrolul a marcat fabulos în propria poartă, cu Hermannstadt. FOTO

Takayuki Seto (36 de ani) a marcat în proprie poartă cu un șut imparabil, în meciul cu FC Hermannstadt, care a contat pentru etapa a 10-a din Superliga.

Cu 7 meciuri fără eșec, Petrolul a mers plină de încredere la Mediaș, pentru duelul revelațiilor din acest sezon de Superliga. Jucătorii lui Nae Constantin au fost așteptați de singura echipă neînvinsă în acest campionat. Iar duelul cu Hermannstadt a fost unul extrem de echilibrat. Totuși, un gol splendid și inexplicabil a rupt pentru puțin timp echilibrul primei reprize.

Autogolul lui Takayuki Seto va face înconjurul lumii. Japonezul de la Petrolul a marcat fabulos în propria poartă

Ce s-a întâmplat? Petrolul a încercat să iasă cu mingea din propriul teren, iar Huja i-a pasat în centru lui Takayuki Seto. Japonezul, deși nepresat, a lovit mingea puternic, în încercarea de a-l juca pe portarul Octavian Vâlceanu.

Spre neșansa oaspeților, mingea a luat o traiectorie ciudată, l-a depășit pe Vâlceanu și a intrat direct în plasă, la vinclul porții. Lovitura a adus aminte microbiștilor de golurile fabuloase marcate de Adrian Ilie, pe când făcea istorie la naționala României sau la Valencia.

„Reușita” din minutul 10 a gazdelor a fost anulată rapid de Irobiso. Atacantul ploieștenilor a egalat cu un voleu spectaculos din careu, în minutul 29.

Takayuki Seto (36 de ani) a avut 6 apariţii pentru Petrolul, în acest sezon, însă n-a marcat vreun gol şi n-a reuşit vreo pasă decisivă.

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești. ECHIPELE DE START:

Hermannstadt: Muțiu – Butean, Bejan, Stoica, Opruț – Mino Sota, Biceanu – Petrescu, Alhassan, Oroian – Paraschiv
Rezerve: Uțiu, Antoche, Ettienne, Răuță, Năstăsie, Balaure, Iancu, Buhăcianu, Hora
Antrenor: Marius Măldărășanu

Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Juja – Borta, Dumitru, Seto, Tavares, Țicu – Irobiso, Grozav
Rezerve: Moroz, Pashov, Olaru, Cebotaru, Tusungama, Tugaliuc, Ivanovski, Cioiu, Măzărache
Antrenor: Nicolae Constantin

Stadion: Gaz Metan, Mediaș
Arbitru: George Găman / Asistenți: Alexandru Cerei și Daniel Mitruți
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs / Arbitru AVAR: George Neacșu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622