Au bătut palma, iar Răzvan Marin rămâne în Serie A, după ce Cagliari a retrogradat

25 06. 2022, 17:07
Photo Alessandro Garofalo/LaPresse May 08, 2022 Salerno, Italy soccer Salernitana vs Cagliari - Italian Football Champio
Photo Alessandro Garofalo/LaPresse May 08, 2022 Salerno, Italy soccer Salernitana vs Cagliari - Italian Football Championship League A 2021/2022 - Areche stadium. In the pic: Razvan Marin Cagliari PUBLICATIONxNOTxINxITAxFRAxCHN Copyright: xAlessandroxGarofalo/LaPressex

Răzvan Marin are șanse din ce în ce mai mari să continue și sezonul viitor în Serie A, după ce Cagliari a retrogradat la finalul stagiunii recent încheiate. Presa din Italia a anunțat că sarzii s-au înțeles cu cei de la Empoli pentru transferul mijlocașului central român în vârstă de 26 de ani.

Răzvan Marin este extrem de aproape de Empoli

Inițial va fi vorba doar de un împrumut pe un sezon și, cel mai probabil, va exista și o opțiune de transfer definitiv în vara anului viitor. Cei de la Correre dello Sport au anunțat că cele două cluburi au bătut deja palma, iar mutarea ar urma să fie confirmată oficial în scurt timp.

De asemenea, și cei de la Tutto Mercato Web au anunțat același lucru, încă de acum câteva zile: „Marin vrea să rămână în Serie A și e gata să semneze cu Empoli. Negocierile au început!”.

Empoli a terminat sezonul trecut de Serie A pe locul 14. Formația din Toscana îl va pierde însă, cel mai probabil, în această vară pe Kristjan Asllani, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Mijlocașul defensiv albanez în vârstă de doar 20 de ani este dorit insistent de Inter Milano, care este gata să achite 14 milioane de euro în schimbul său.

Astfel, Empoli își dorește să aducă un înlocuitor de nivelul acestuia. Și s-a oprit la varianta Răzvan Marin. Internaționalul român a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști al lui Cagliari în ultimele două sezoane și în ultimul an s-a scris în Italia inclusiv despre un interes al lui AC Milan pentru el.

Directorul sportiv al clubului de Serie A a confirmat informația

Jurnaliștii italieni au scris despre faptul că Răzvan Marin este marea dorință a directorului sportiv de la Empoli, Pietro Accaradi, pentru această vară. Din informațiile venite până în prezent, se pare că în contractul dintre cele două cluburi va fi trecută și o opțiune de transfer definitiv în schimbul sumei de 8 milioane de euro. În prezent, mijlocașul central român este cotat de Transfermarkt la 12 milioane de euro.

Pietro Accaradi a dezvăluit chiar pentru tuttomercatoweb.com că există deja un acord de principiu între Empoli și Cagliari pentru această mutare: „Avem un acord de principiu cu clubul rossoblu pentru transferul jucătorului. Interesul nostru este mare și considerăm că este un element important pentru înlocuirea lui Asllani”.

Dezvăluiri de senzație făcute de Răzvan Marin pentru PlaySport

În luna octombrie a anului trecut, Răzvan Marin a oferit un interviu în exclusivitate pentru PlaySport. În cadrul acestuia, el a dezvăluit, printre multe altele, ce simte în momentul în care echipa sa pierde în mod nemeritat un meci.

Chiar nu pot să felicit un adversar după ce am pierdut pe nedrept sau doar din cauza ghinionului! La final de meci îi urez succes și noroc pe mai departe. Dar să-l felicit pentru victoria respectivă… Asta nu pot! Eu sunt făcut să muncesc și să ating obiective prin muncă. Așa gândesc și așa funcționez. Când noi câștigăm pe nedrept, poate mă bucur, dar nu e bucurie adevărată”, a spus atunci Răzvan Marin.