Proiectul grandios gândit de Ion Țiriac pentru sportul românesc prinde contur încet, dar sigur. Recent au fost date publicității primele imagini.
Țiriac City va fi, așa cum îi spune și numele, un oraș în adevăratul sens al cuvântului, cu blocuri rezidențiale, terenuri și arene dedicate tuturor ramurilor sportive. Întreaga investiție se va ridica la nu mai puțin de 150 de milioane de euro.
În Otopeni, lângă București, a fost construit deja un patinoar, dar este abia începutul. I se vor alătura o academie de tenis, o sală de sport, un stadion de tenis, un bazin de înot și o sală pentru gimnastică.
Majoritatea clădirilor care urmează să fie ridicate se află momentan în faza de autorizare. Suprafața totală este de aproximativ 500.000 de metri pătrați.
Potrivit fostului mare tenismen, proiectul va facilita revenirea în România a unui turneu ATP 250. Acesta se va desfășura într-o arenă de 5.000 de locuri.
„O să admitem marea majoritate a copiilor, se cern apoi. Din cei 300 mai rămân 150 după 3 luni, apoi sunt 100 după 6 luni. Iar după un an mai rămân 30. Asta se întâmpla pe vremea mea la Dinamo, la tenis. Asta facem noi aici. Progresez destul de bine la Otopeni.
Am avansat destul de mult cu sala. Anul acesta vine tenisul înapoi în București. Reimportăm un turneu de ATP. Trebuie să fac un stadion aici, peste drum, minimum pentru ATP 250, de 5.000 de locuri. Nu sunt politician, nu mă interesează, dar am lucrat destul de mult cu actualul prim-ministru și cu precedentul.
În București nu e o sală, nu e nimic. Fără să dau foarte multe detalii, un turneu ATP nu se poate juca în sală. Am niște probleme pentru că sunt și jocuri olimpice. O să facem și o sală aici, peste drum, cu drum și tot ce trebuie pentru o sală de 10.000-12.000 de locuri. Pentru concerte, expoziții, trebuie 15.000 de locuri. Știu cât costă, dar nu întrebați pentru că o să cădeți jos.
Se poate face. Guvernul doar să facă străzile. Se pare că sunt de acord, de la prim-ministru până la ministrul construcțiilor. Bazinul Cameliei Potec va începe în aprilie și se va termina anul acesta. Sala Nadiei… să vedem când începem să facem. Am pornit cu tăvălugul aici, în Otopeni. O să se numească Țiriac City”, a declarat Ion Țiriac.