În urmă cu mai bine de o săptămână, Dorian Popa a fost oprit în Domnești, în apropierea casei lui, de un echipaj de la rutieră, iar în urma controlului s-a constatat că artistul consumase substanțe interzise înainte de a se urca la volan.
Inițial, în presă a apărut informația potrivit căreia Dorian Popa le-ar fi spus agenților de poliție că a fost la o petrecere și că nu s-a drogat, ci doar a inhalat fumul din încăperea în care alte persoane au consumat substanțe interzise. Însă, după ce analizele de sânge au fost făcute publice, artistul a recunoscut că a consumat cannabis.
„Îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Nu sunt aici să mă ascund. Recunosc, am consumat cannabis. Nu în ziua în care am fost oprit de poliție, dar am consumat. Lucru pe care îl regret. Mai ales că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și la câteva zile după ce ai consumat-o. Procesul meu idiot de gândire în momentul ăla… Și uite așa am făcut greșeala asta tâmpită”, a spus Dorian Popa.
Tot din presă s-a aflat că, în momentul în care a fost oprit de polițiști, Dorian Popa era îmbrăcat doar în chiloți, iar peste avea un halat. Lucru pe care nu doar că artistul nu l-a negat, dar acum cei de la Știrile PRO TV au și prezentat fotografii din seara în care el a fost testat pentru droguri.
După cum se poate vedea în imagini, Dorian Popa purta peste chiloți un halat, iar explicația lui dintr-un vlog postat pe YouTube a fost că abia ieșise din duș și a zis că merge până la magazin și se întoarce rapid acasă, astfel că nu mai stă să-și ia alte haine pe el.
„S-a făcut mișto că eram în chiloți. Dar nu și în halat. Recunosc, ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat, nici nu m-am uscat pe păr, pentru că știam că mă întorc ăn 5 minute și ca retardatul m-am urcat în mașină și am plecat până la magazin”, a mai spus Dorian Popa.
Chiar dacă în clipul de pe internet afirmă că își recunoaște vina și că trebuie să plătească și să suporte consecințele legale, Dorian Popa și-a căutat și scuze, dezvăluind că a ales să consume cannabis pentru a se relaxa, după ce a fost părăsit de iubită.
„Am simțit, poate mai mult ca oricând, nevoia de relaxare, de liniște… După o perioadă agitată. Cu terminarea renovărilor și toate lucrurile pe care le știți din viața mea publică, plus un lucru din viața mea privată, pe care nu am vrut să-l fac public. Și anume despărțirea de Babs. Toate astea m-au copleșit. Și poate au contribuit la greșeala tâmpită pe care am făcut-o”, a afirmat artistul.