“Atunci o să revin în fotbal”. Becali, condiție clară ca să se întoarcă, deși nici n-a plecat încă de la FCSB :)

25 04. 2023, 16:30

Nici nu și-a anunțat bine Gigi Becali retragerea de la FCSB, scos din minți de presupusele greșeli de arbitraj din derby-ul cu Rapid, că a și vorbit despre momentul revenirii. Are, însă, o condiție cât se poate de fermă.

Condiția pusă de Becali pentru a reveni la FCSB, deși nu a plecat încă

În cadrul conferinței de presă pe care a organizat-o chiar la palatul său din Pipera, latifundiarul a afirmat răspicat că se va retrage cât de curând din fotbal, i-a atacat în termeni duri pe Răzvan Burleanu și Kyros Vassaras, apoi a dezvăluit că ar face cale întoarsă doar dacă FRF și CCA vor avea alți președinți.

Va mai avea de așteptat, întrucât cel de-al treilea și ultimul mandat al lui Burleanu se încheie abia în 2026, dacă nu cumva vom asista la o modificare a statutului. Cât despre fostul mare arbitru grec, acesta a preluat funcția în iulie 2014 – imediat după primele alegeri câștigate de președintele în exercițiu – și va rămâne, cel mai probabil, tot până în 2026.

„Așa nu se mai poate! Nedreptatea și minciuna n-am cum să le contracarez. Sunt bine organizați, în sistem, sunt prea puternici. Au multe structuri în spate. Asta e tiranie, tirania nu o suport! N-am ce căuta. M-au biruit! Nu pot să o scot la capăt cu ei! O să revin în fotbal când o să plece Burleanu și cu Vassaras. Ce înseamnă Federație? Noi nu mai avem treabă. Nimeni de la FCSB nu mai are ce căuta. Dacă o să câștige altcineva Federația, pot să revin. Dacă nu candidează nimeni, asta e, să fie sănătoși”, a declarat Gigi Becali.

Mesaj ferm pentru Burleanu: „După ce distrugi oameni, nici măcar ‘iartă-mă’ să nu zici?”

De asemenea, finanțatorul FCSB-ului a făcut referire la mesajul trimis președintelui FRF duminică noaptea, imediat după derby-ul cu Rapid, reproșându-i acestuia că nu i-a oferit niciun răspuns. Ba chiar a anunțat că era dispus să treacă totul cu vederea dacă Burleanu își cerea iertare pentru presupusele greșeli de arbitraj.

„Ce să răspundă Burleanu? Măcar atât putea să spună…. vedeți cum sunt oamenii. Să spună ‘domnule Becali, iartă-mă, eu sunt vinovatul, că eu sunt șeful. Eu l-am adus pe Vassaras, el a distrus arbitrajul. Iartă-mă!’.

Dacă îmi spui ‘iartă-mă’, gata, eu nu mai am dușmănie. După ce distrugi oameni, nici măcar ‘iartă-mă” să nu zici? Dacă zice Burleanu ‘nea Gigi, hai să vedem cum facem, te-am văzut că ești nemulțumit’.

Eu vreau democrație. Lasă Comitetul Executiv să voteze, să-și spună părerea. Lasă comisiile alea de justiție să facă fiecare ce vrea, după lege. Să le spună Burleanu ‘Nu mă mai întrebați pe mine’, pentru că eu cred că îl întreabă cum să facă. Vreau dreptate, vreau bunul simț și mă întorc!”, a mai spus Becali.