Atmosferă fantastică pe Arena Națională. 20.000 de copii au aplaudat victoria României

George Drafta 16.10.2023, 02:16
Atmosferă fantastică pe Arena Națională. 20.000 de copii au aplaudat victoria României

Arena Naţională a fost luată cu asalt de copii din toată ţara. Care şi-au dorit să fie alături de tricolori la partida împotriva andorrezilor.

Sancţiunea dictată împotriva FRF a adus în tribune 21.723 de spectatori, dintre care aproape 20.000 au fost copii. În contextul în care la fiecare 10 puşti exista un însoţitor adult. Asistenţa a fost mai redusă decât la precedenta partidă în care în tribunele Arenei Naţionale s-au aflat doar copii.

Exact în urmă cu 4 ani, pe 15 octombrie 2019, tot în preliminariile CE, 29.854 de spectatori au asistat la jocul dintre România şi Norvegia. Iniţial, aproximativ 25.000 de persoane fuseseră înregistrate pe platfoma Federaţiei. Pentru a putea avea acces la confruntarea dintre selecţionata lui Edi Iordănescu şi Andorra.

Atmosfera creată de micuţii care au ajuns pe stadion a fost extraordinară. Iar la finalul întâlnirii toată lumea din jurul naţionalei a lăudat modul în care aceştia s-au comportat şi i-au încurajat pe fotbalişti să dea totul pentru o victorie care ne apropie foarte mult de visul calificării la turneul final al Euro 2024.

Au venit din toată ţara

Conform organizatorilor au fost prezenţi la întâlnirea de pe cel mai mare stadion al României copii veniţi din toate colţurile ţării. Aceştia sunt fie elevi ai unor şcoli din oraşele lor de provenienţă, fie sunt chiar legitimaţi la anumite cluburi de fotbal. Înaintea debutului meciului, Alex Cândea, șef în cadrul departamentului de evenimente al Federaţiei a oferit detalii cu privire la prezenţa celor mici la evenimentul din Capitală.

Alex Cândea

”Vom avea o galerie specială. Am plecat de la același plan ca cel din 2019 și ne dorim să fie la fel de sigur ca cel de atunci. Trebuie să punem în discuţie în primul rând siguranța copiilor. În procesul de aprobare al biletelor am refuzat și câteva cereri pentru că nu erau conforme.

Dacă vreți să vă dați seama, acum veneau trei autocare din Sânnicolau Mare, vin din toată România. Vom avea peste 486 de școli, peste 180 de cluburi de fotbal și aproximativ 60 de grădinițe. Ce mai este important, STB a prelungit programul de lucru până la ora 01:00, deci toată lumea poate ajunge acasă”, a explicat oficialul FRF.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622