FCSB și Rapid se vor înfrunta miercuri seară de la ora 20:30 pe Arena Națională. Cele două galerii anunță o atmosferă de foc la derby-ul rundei cu numărul 20 a Ligii 1.
Derby-ul etapei cu numărul 20 a Ligii 1 este meciul FCSB – Rapid. Partida se va disputa miercuri seară de la 20:30 pe Arena Națională.
Meciul FCSB – Rapid se va desfășura în prezența spectatorilor, conform noilor reglementări sanitare. La meciul de pe Arena Națională vor participa suporteri în limita a 50% din capacitatea totală a stadionului. Intrarea se va face pe baza certificatului verde, obținut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele șase luni, sau cu un test.
Pentru FCSB va fi primul meci pe teren propriu cu spectatori de la schimbarea normelor. Echipa roș-albastră așteaptă un public numeros în tribunele Arenei Naționale. Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a anunțat că sunt așteptați aproximativ 20.000 de suporteri, număr în care intră și fanii echipei Rapid.
Avem estimări bune, cred că vor fi peste 20.000 de spectatori. Sperăm că vom obține un rezultat bun și să fie un spectacol de calitate. Dacă tot vin oamenii la zero grade, măcar să plece cu temperatura corpului ridicată”, a declarat Mihai Stoica.
Înaintea partidei de miercuri seară, FCSB este pe locul doi în Liga 1, cu 43 de puncte. De cealaltă parte, Rapid se află pe a patra poziție a ierarhiei, cu 31 de puncte. În partida tur, Rapid a învins-o pe FCSB cu 1-0.
Meciul FCSB – Rapid suscită un interes enorm în rândurile suporterilor celor două echipe. Cum prezența fanilor la partida de miercuri seară este permisă, fanii rapidiști promit o atmosferă de foc. Liderul galeriei rapidiste, Gigi Corsicanu, a dezvăluit că fanii echipei giuleștene pregătesc o coregrafie specială pentru meciul cu FCSB. Acesta se așteaptă ca numărul suporterul rapidiști să fie mai mare decât numărul biletelor puse la dispoziție de echipa organizatoare, FCSB.
Noi le-am dat o peluză la meciul din tur și la fel am primit și noi. Bineînțeles că se respectă și în limitele legilor impuse. Categoric peluza Rapidului va fi plină.
O să avem o coreografie specială pentru acest meci. Va fi ceva deosebit! M-au sunat foarte mulți rapidiști din toată țara, care vor bilete. Dacă oamenii își cumpără bilete și vin la stadion în alte sectoare, nu cred că are cine să îi oprească. Nu putem controla noi, pentru că nu suntem organizatori. Eu sunt convins că vor fi rapidiști în tot stadionul”, a declarat Gigi Corsicanu.