Nu cu mult timp în urmă, Xenia Costinar, fosta concurentă de la ”Vocea României”, a făcut dezvăluiri incredibile despre show-ul de la Pro TV. Cântăreața a oferit detalii uluitoare cu privire la experiența ei în emisiune. Ce s-a întâmplat după ce artista a urcat pe scenă, puteți afla în rândurile care urmează.
Într-o postare pe TikTok, Xenia Costinar vorbește despre experiența trăită în emisiunea ”Vocea României”. Artista aduce acuzații inedite la adresa postului de televiziune, precizând că tot ce se vede la televizor este regizat. Pe rețelele sociale, cântăreața a rupt tăcerea despre show-ul de la Pro TV.
”Vreau să vă împărtășesc și eu experiența mea la Vocea României și să știți adevărul. Vreau să fac publică această informație pentru că nu mi se pare corect ceea ce s-a întâmplat și ce au decis ei să dea la televizor.
În primul rând, să nu credeți niciodată ceea ce vedeți la televizor. Vor scoate din context și vor face astfel încât să apari într-o lumină proastă, dacă e vorba de chestia asta. Absolut totul este regizat”, a spus Xenia, pe TikTok.
După cum mărturisește chiar ea, echipa de casting a emisiunii a ”terorizat-o” cu apeluri timp de 5 ani de zile. Ba chiar mai mult de atât, artistei i s-a solicitat să vină inclusiv cu studenții săi, însă a refuzat. Anul acesta, Xenia a cedat și a acceptat să participe la ”Vocea României”, însă a ajuns să regrete acest lucru.
”Totul începe de acum 5 ani de când primesc un telefon și îmi spun că sunt de la Vocea României și ar vrea foarte, foarte mult să particip la concurs. Eu i-au refuzat frumos, spunându-le că nu am timp, că eu, la rândul meu, antrenez, sunt vocal coach și că nu vreau să vin la concurs, nu mi se pare că mi se potrivește.
Ei mi-au spus: ‘Nu este problemă, trimiteți-ne studenții dumneavoastră să vină la Vocea României’. Le-am spus studenților mei, nu au fost prea interesați, în fine. Au continuat să mă sune, în fiecare an de atunci, timp de 5 ani, să vin să particip la Vocea României pentru că ei mă văd super-departe, că am șansa să câștig acest concurs. I-am refuzat până anul acesta”, spune Xenia Costinar.
@xeniacostinarofficial Ramaneti la final sa vedeti ce prostie scoate pe gura Irina Rimes … #fyp ♬ original sound – Xenia Costinar
Costinar susține că i s-a solicitat să vină la emisiune cu cinci piese, însă ea a dorit să se prezinte doar cu una. Având în vedere că a terminat canto, artista a ales o melodie din acest gen. Conform spuselor sale, producătorii i-au promis succesul și că o să ajungă în marea finală.
”Cred că și-au angajat o vânzătoare nouă sau ceva, care era super-bine pregătită pe vânzări. Îmi spune că producătorii chiar mă vor, eu o să ajung până în finală, că totul este pregătit, că mă duc direct înainte de etapa de audițiile pe nevăzute. Vin și cânt, încep cu piesa pe care voiam eu să o cânt.
Nici măcar nu m-au ascultat, erau plictisiți, mi-au zis: ‘Hai să cânți altceva’. Oricum nu m-au prea băgat în seamă, iar apoi au văzut piesa de operă în repertoriu și au zis să o cânt pe aceea. Am început să cânt și au zis: ‘Da, asta rămâne, asta o să cânți tu, muzică clasică pentru că ești mai specială. Vei întoarce câteva scaune și vei trece în etapa următoare’”, povestește cântăreața.
Ei bine, după ce a ajuns pe scena emisiunii și a cântat melodia respectivă, Xenia a avut parte de o mare surpriză. Nu tocmai plăcută, pentru că niciunul dintre jurații show-ului s-au întors să vadă cine cântă. Smiley a precizat că acest gen muzical este peste priceperea lui și că nu poate să antreneze astfel de voci.
Pe de altă parte, Tudor Chirilă a afirmat că ”Vocea României” nu este cel mai potrivit loc pentru o astfel de piesă. Cu toate acestea, Xenia Costinar a fost cel mai mult deranjată de afirmațiile Irinei Rimes. ”Se vede că ai avut emoții. Nu ți-a ieșit acel tremolo în voce”, a spus vedeta. În acel moment, Xenia a rămas uluită de faptul că jurata nu știa că ce a făcut ea era de fapt ”vibrato”.
”Toată lumea a început să râdă de ea, era șocată. Gândiți-vă că această parte s-a tăiat, nu s-a dat la televizor. Cum să se facă de râs marea Irina Rimes, Rimeș, cum o cheamă. Deci gândiți-vă că această greșeală, pe care a făcut-o ea, este ca și cum un matematician nu ar ști cât e 2 plus 2, ceva în genul. Ca să vă gândiți la ce nivel este juriul și cine îmi dă mie indicații. Băieții au tăiat absolut tot astfel încât lumea să nu înțeleagă contextele și ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Costinar.
Pe YouTube fusese postat și un video cu momentul ei de la ”Vocea României”. Din păcate, nefiind pe pagina oficială a emisiunii, acesta a fost șters ulterior.