Noul antrenor al echipei Academica Clinceni, Ionuț Chirilă, a fost aspru criticat de Cornel Dinu. „Procurorul” nu-i dă prea multe șanse tehnicianului pe banca noii sale echipe din Liga 1.
Ionuț Chirilă a pierdut primele două meciuri ale sale pe banca celor din Clinceni. În meciul cu FC Botoșani, noul antrenor a obținut însă o remiză, scor 1-1. După această semi-reușită, Chirilă a ținut să sublinieze cât de puternică este echipa sa:
Această echipă trebuie să demonstreze că urcă la joc, că devine exponentul fotbalului spectacol şi, când vom avea doi atacanţi importanţi, vom urca şi mai frumos. Eu am zis că vorbim despre această echipă peste şase luni. Această echipă va fi foarte puternică în România peste şase luni”
Cornel Dinu este de altă părere, sugerând faptul că Ionuț Chirilă nu o să aibă viață lungă la Clinceni.
Se vede că a crescut în casa unui creator de metafore, tatăl sau (n.r legendarul jurnalist Ioan Chirilă), dar tatăl său nu avea o competenţă fantastică în ce priveşte discenerea jocului. Avea în schimb o cultură fabuloasă . Eu îi doresc să ne mai vedem peste 6 luni la Clinceni”.”, a declarat Cornel Dinu, potrivit telekomsport.
În meciul cu FC Botoșani, Ionuț Chirilă a fost susținut de fratele său, Tudor Chirilă. Cu toate că cei doi n-au fost văzuți de foarte multe ori împreună, se pare că sunt destul de apropiați. Tudor Chirilă a fost fotografiat în tribunele stadionului Dinamo, foarte atent la ceea ce se petrecea în teren.
Tudor Chirilă a scris un text despre tatăl său, Ioan Chirilă. Artistul a vrut să sublinieze faptul că nu multă lume știe cine că părintele său a fost un mare jurnalist sportiv. Cuvinte emoționante.
Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României. A scris douăzeci și nouă de cărți despre fotbal și alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieții lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular. A avut o cronică duminicală la radioul național. Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viața l-a împiedicat să ajungă scriitor. Viața am fost noi, copiii lui, pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deși el era atât de aproape de noi. Pe biroul meu de acasă e o fotografie din care tata privește pătrunzător cu ochii lui căprui, în timp ce buzele se întind imperceptibil către un zâmbet ștrengăresc sub nasul lui coroiat, grecesc”.